Fenomenul „Pe vârful limbii”

Sursa: Google

Vi s-a pus vreodată o întrebare la care știați răspunsul, dar v-ați luptat pentru a gândi cuvântul sau exprimarea corectă? „Știu acest lucru, știu că începe cu litera B”, v-ați spus, poate, de multe ori. Cercetătorii au denumit această stare „fenomenul pe vârful limbii” și au găsit o serie de informații noi cu privire la caracteristicile acestuia.

Psihologii Karin Humphreys și Amy Beth Warriner sugerează faptul că cu cât încercăm mai mult timp să găsim cuvântul care se află pe „vârful limbii”, cu atât mai multe șanse vom avea să ne confruntăm cu uitarea acestuia din nou, într-o perioadă viitoare.

Psihologii au creat, astfel, un studiu, pentru a surprinde mai exact așa numitul fenomen „pe vârful limbii”. În cadrul studiului, cercetatorii au arătat celor 30 de participanți o serie de întrebări pe care fie le-au știut, nu le-au știut sau au avut răspunsurile pe vârful limbii. Participanții care au avut răspunsurile pe vârful limbii au fost ulterior repartizati aleatoriu în 2 grupuri, având fie 10, fie 30 de secunde pentru a veni cu un răspuns. Procedura a fost repetată două zile mai târziu.

„Cu cât mai mult au rămas prinși în fenomenul „pe vârful limbii” în prima zi, cu atât mai probabil participanții au fost predispuși în a-l experimenta chiar și a doua zi”, explică psihologul Humphreys. Timpul suplimentar pe care îl petrec oamenii încercând să găsească cuvântul este ceea ce cercetătorii descriu drept „timp petrecut incorect”. În loc să învețe cuvântul corect, oamenii învață de fapt greșeala în sine. Studiul are aplicații importante și pentru domeniul educațional. În timpul sesiunii de studiu este important ca persoana să se concentreze pe căutarea răspunsurilor corecte, mai degrabă decât să încerce să-și amintească informația cândva citită. Pentru cadrele didactice, studiul indică faptul că este mai corect ca aceștia să ofere studenților răspunsul corect, mai degrabă decât să îi forțeze să iși amintească pe cont propriu.

Cum se pot preveni problemele viitoare în urma experimentării fenomenului „pe vârful limbii”?

O cercetare realizată de către un student de la Universitatea McMaster, sugerează faptul că cea mai bună cale de a rupe ciclul este de a repeta cuvântul pentru sine, fie în tăcere, fie cu voce tare. Potrivit lui Humphreys, această etapă creează o altă memorie procedurală care ajută la minimizarea efectului negativ al practicii incorecte prealabile.

Autor: Bianca Petcu