Wild Olive, arta de a trai

Wild Olive, arta de a trai

Cine nu ar vrea sa traiasca frumos si in armonie cu natura?

“Viata trebuie vazuta ca o forma de arta.
Alege obiecte care devin pretioase cu timpul
si vei fi inconjurat in permanenta de frumos.” – Marioara de la tara

Exista in lumea asta mare si oameni care nu au uitat sa mearga incet… Sa traiasca in armonie cu natura, cu respect fata de mediul inconjurator si de resursele pe care ni le pune la dispozitie, dar mai ales fata de Oameni. Care vad viata ca pe o arta careia i se cuvine timp, respect, valoare.

Am cunoscut recent un astfel de Om si m-a inspirat. Am cunoscut-o e impropriu spus. Am cunoscut-o prin ceea ce face. Nu o stiu personal. I-am cunoscut brandul si am intrat cumva in lumea ei.

Si nu puteam sa nu va fac si voua “cunostinta” cu aceasta persoana, al carei pseudonim spune multe: Marioara de la tara. Si al ei Wild Olive African Artisans, un brand de produse naturale dedicate persoanelor cu pielea sensibila.
Marioara de la tara, pentru ca apartenenta ei la pamantul romanesc este un motiv de mandrie, dar si pentru ca ea reprezinta omul simplu de la tara, pentru care timpul curge altfel si pentru care respectul pentru natura si artizanat este profund.
Wild Olive African Artisans, pentru ca Marioara a crezut in acest proiect. Initial o platforma de educatie dedicata populatiei descendente din tribul Tranksei din Africa de Sud, ai caror reprezentanti vorbeau o singura limba, limba lor materna Xhosa, si care, din acest motiv, intampinau dificultati in a-si gasi un loc de munca. Wild Olive African Artisans a fost achizitionata de Marioara in anul 2007.
Ea si-a dedicat timpul acestor oameni, invatandu-i limba engleza, dar nu numai. Autodidacta, dar si urmand cursuri de specialitate, Marioara a petrecut nenumarate ore de experimentare in laboratorul propriu cu materiale pretioase de parfumerie, facand ucenicie alaturi de specialisti in biochimie sau manufactura de cosmetice. In 2013, Marioara este numita Membru Asociat al Asociatiei Chimistilor Cosmetologi din Africa de Sud, titlu acordat exclusiv pentru contributia ei in industria locala.
Asadar, i-a invatat si arta de a face sapun, lumanari si cosmetice, integrandu-i in comunitate si dandu-le posibilitatea sa arate lumii ca Africa lor este plina de bogatii si resurse umane de valoare.

“Mai intai am modelat destine”, asa cum foarte frumos spune ea.

De la formula produselor si pana la designul ambalajelor si procesul de manufacturare, amprenta Marioarei este prezenta.

“Am integrat arta in functionalitatea cosmeticii naturale pentru ca dorim sa reamintim oamenilor ca viata este o arta si ca totul trebuie savurat pe indelete si pretuit“.

Produsele Wild Olive sunt dedicate celor care au pielea sensibila sau doresc sa foloseasca un produs natural care este delicat cu pielea si cu mediul inconjurator, ele fiind realizate manual. Procesul de preparare este optimizat cu atentie la pastrarea texturii, proprietatilor si calitatii materialelor folosite.

“Ne alegem cu grija ingredientele pentru a nu afecta echilibrul atat de fragil al naturii, colaborand numai cu parteneri care au aceeasi etica de lucru ca si noi”, ma asigura Marioara.

Stiati ca Africa de Sud este locul unde a luat nastere cosmetologia naturala? Cel mai vechi ritual cosmetic provine de acolo (este vorba despre ungerea pielii cu un amestec de ocru, grasimi animale si rasini, menite sa o protejeze impotriva razelor solare si a deshidratarii), iar Wild Olive isi trage inspiratia din aceasta cultura cu un respect deosebit pentru natura. In plus, unul dintre ingredientele prezente in fiecare produs Wild Olive este chiar uleiul de masline sud-african, considerat a fi printre cele mai bune din lume.

Echilibru, traditie, implicare, pretuire… Eu cu asta am ramas dupa ce am pasit pragul boutique-ului exclusivist din centrul Bucurestiului!
Pentru mai multe curiozitati, va invit cu drag sa vizitati site-ul Wild Olive,http://www.wildolive.eu/.