Cele mai bune vitamine de toamnă pentru un sistem imunitar puternic

vitamine de toamnă
Sursa foto: Pinterest.com

Vara s-a terminat, e vremea pentru vitamine de toamnă! Și nu mă refer doar la suplimente nutritive, ci și la alimente bogate în vitamine care sunt necesare la începutul sezonului rece.

Scăderea temperaturilor, vântul, umiditatea, reînceperea anului școlar, toate sunt posibile cauze ale creșterii riscului de viroze la începutul toamnei. Însă și pielea poate avea de suferit din cauza acestor schimbări. Devine mai uscată, lipsită de strălucire și foarte sensibilă.

Citește și: Mineralele pierdute prin transpirație – simptome și remedii

Alimentația este principala sursă de vitamine de toamnă, așa că ai grijă ce mănânci, ca să fii sănătoasă și frumoasă!

Află care sunt principalele vitamine de toamnă de care ai nevoie acum, ce rol au în organism și în ce alimente le poți găsi!

Vitamine de toamnă pentru imunitate

Vitamina C (acid ascorbic)

Vitamina C este o substanță nutritivă cu proprietăți antioxidante puternice. Aceasta are rol de întărire a sistemului imunitar. Chiar dacă nu previne răceala și gripa, vitamina C poate reduce semnificativ durata și severitatea bolii. De asemenea, este benefică pentru sănătatea inimii și poate reduce riscul de cancer de piele, arată studiile.

„Vitamina C este asociată cu o reducere a riscului de mortalitate din cauze cardiovasculare, inclusiv infarct de miocard. În plus, am descoperit că vitamina C poate scădea riscul de cancer, în special în cazul bărbaților”, a declarat profesorul Kay-Tee Khaw de la Universitatea Cambridge.

Alimente care conțin vitamina C:

portocale, lămâi, mandarine, căpșune, coacăze, kiwi, grepfrut, lychee, broccoli, conopidă, mazăre, ardei gras

vitamine de toamnă vitamina C
Sursa foto: Pexels.com

Vitamina A (betacaroten) 

Vitamina A este un precursor al betacarotenului, care are rol important pentru imunitate, dar și pentru sănătatea ochilor. Totodată, vitamina A îmbunătățește textura pielii și încurajează producția de colagen, prevenind astfel apariția ridurilor.

Alimente care conțin vitamina A:

gălbenuș, morcovi, roșii, mango, piersici, caise, arei gras, cartofi dulci, dovleac, ficat de pasăre, pește gras (somon, hering, sardine)

vitamine de toamnă vitamina A betacaroten
Sursa foto: Pixabay.com

Vitamina E (tocoferol) 

Vitamina E protejează celulele de stresul oxidativ și are efecte antioxidante, ajutând organismul să lupte cu bacteriile și virusurile. De asemenea, ameliorează acneea, petele pigmentare, cicatricele și ridurile.

Alimente care conțin vitamina E:

nuci (migdale, alune de pădure, caju, fistic), uleiuri vegetale, spanac, sparanghel, kiwi

vitamine de toamnă vitamina E tocoferol
Sursa foto: Pixabay.com

Vitamina D

Vitamina D este esențială pentru sistemul imunitar, dar și pentru sănătatea emoțională. Cercetările arată că nivelul optim de vitamina D ne oferă energie, ține la distanță depresia și are efect pozitiv și asupra sistemului osos.

Alimente care conțin vitamina D:

lactate, somon, macrou, ouă, semințe germinate, ficat de vită, cereale, mere, nuci

vitamine de toamnă vitamina D
Sursa foto: Pixabay.com

Vitamine de toamnă pentru piele și păr

Vitamina B

Complexul de vitamine B oferă pielii nivelul optim de hidratare, prevenind astfel uscarea acesteia și apariția ridurilor. Vitamina B este necesară și pentru menținerea sănătății părului și a unghiilor. Studiile arată că deficitul de vitamina B duce la căderea părului și exfolierea unghiilor. Vitamina B12 ajută la absorbția eficientă a fierului din alimentație, mineral care joacă un rol esențial în prevenirea anemiei. Vitamina B5 poate reduce nivelul triglicerideor și al colesterolului „rău” și ajută la vindecarea mai rapidă a leziunilor pielii, mai arată un studiu.

Alimente bogate în vitamina B:

pește, carne de miel, vită, pui, ouă, lactate, avocado, rodie, curmale, pepene, fructe de pădure, dovleac, soia, linte, fasole, spanac, cartofi

vitamine de toamnă vitamina B
Sursa foto: Pixabay.com

Vitamina K

Vitamina K este importantă pentru circulația sângelui. Aceasta ajută la coagularea sângelui, ajutând astfel la vindecarea mai rapidă a rănilor, vânătăilor sau a altor leziuni ale pielii. Nivelul optim de vitamina K este de ajutor în caz de vergeturi, varice, pete cauzate de acnee, pete pigmentare, cicatrice sau cearcăne.

Alimente bogate în vitamina K:

spanac, kale, varză, salată verde, fasole verde, varză de Bruxelles, pătrunjel, sparanghel

vitamine de toamnă vitamina K
Sursa foto: Pinterest.com

Lipsa de vitamine: cum o recunoști

Carența de vitamine ae numeroase efecte negative asupra oganismului. Cele mai comune simptome ale deficitului de vitamine sunt:

  • oboseala
  • apatia
  • căderea părului
  • mătreața
  • uscarea pielii
  • anxietatea
  • depresia
  • infecțiile frecvente
  • durerile musculare, articulare sau osoase
  • vederea încețoșată

Lipsa de vitamine este mai frecventă în rândul fumătorilor și al persoanelor care consumă des alcool, în cazul celor care urmează dieta vegetariană sau iau antibiotice. De asemenea, vitaminele sunt mai greu absorbite în organism dacă sunt luate sub formă de suplimente, în paralel cu analgezice sau somnifere.

Chiar dacă ești tentată să apelezi la suplimente nutritive, cel mai bine este să îți asiguri necesarul din alimentație. Dacă ai un regim echilibrat și totuși prezinți simptome specifice lipsei de vitamine, este indicat să faci un set de analize. Așa poți afla exact ce vitamine îți lipsesc. Suplimentele cu vitamine trebuie luate numai la recomandarea medicului!