Tusea: ce probleme ascunde dacă persistă, tratament și remedii naturale

tusea

Tusea este un act reflex care contribuie la protejarea plămânilor și la curățarea căilor aeriene de iritanți și mucus. De asemenea, tusea este un simptom al mai multor afecțiuni, de aceea ea nu trebuie neglijată, ci tratată corespunzător.

Tipuri de tuse

În literatura de specialitate există mai multe tipuri de tuse: uscată și productivă (expectorantă), adică aceea prin care are loc eliminarea mucusului.

tusea
Sursa foto: Pinterest.com

Totodată, tusea mai poate să fie clasificată ca:

  • Acută: durează mai puțin de 3 săptămâni. De cele mai multe ori cauzele care o provoacă sunt răcelile sau infecțiile situate la nivelul tractului respirator superior.
  • Subacută: durează între 3 și 8 săptămâni. Concret, este acea tuse care trece destul de greu și care persistă încă în organism, deși răceala a trecut.
  • Cronică: durează mai mult de 8 săptămâni în cazul adulților și mai mult de 4 săptămâni în cazul copiilor. Această tuse poate să fie provocată de astm, de fumat, de refluxul gastroesofagian. De regulă, acest tip de tuse trece numai după ce a fost tratată problema care a declașat-o.

Tusea: ce probleme poate ascunde

Tusea este un simptom, un reflex de apărare al organismului, deci nu este o boală, însă poate să fie provocată de o mulțime de afecțiuni temporare sau permanente:

  • Virusuri și bacterii. Cea mai frecventă cauză a unei tuse este o infecție a tractului respirator, provocată de răceală sau de gripă. Infecțiile tractului respirator sunt de regulă produse de un virus și pot dura de la câteva zile până la o săptămână. Infecțiile provocate de gripă pot dura mai mult și sunt necesare antibioticele.
tuse răceală
Sursa foto: Pinterest.com
  • Fumatul este o altă cauză frecventă a tusei. O tuse cauzată de fumat este aproape întotdeauna o tuse cronică, cu un sunet distinctiv.
  • O cauză frecventă de tuse la copiii mici este astmul – o boală inflamatorie a plămânilor care se manifestă prin tuse puternică, respirație șuierătoare și senzație de greutate la nivelul pieptului, ceea ce face diagnosticarea ușoară.
  • Insuficiența cardiacă are deseori ca simptom tusea. Se manifestă prin inflamarea laringelui și este provocată fie de o infecție, fie de anumiți factori iritanți. Și în cazul laringitei există o tuse supărătoare.
  • Refluxul gastroesofagian este o altă afecțiune care poate provoca tuse cronică. Practic, conținutul din stomac ajunge înapoi în esofag, iar acest reflux stimulează un reflex în trahee, determinând persoana să tușească.
  • Sinuzita – o infecție a sinusurilor care are ca simptom tusea.
  • Tuberculoza – o boală infecțioasă care afectează plămânii, dar și alte organe. Afecțiunea poate fi prevenită și tratată.
  • Bronșita acută. Această afecțiune durează 10 zile, însă tusea persistă până la 2-3 săptămâni. Există și bronșită cronică ce poate dura câteva săptămâni și este întâlnită de regulă la fumători.
cauze tusea
Sursa foto: Pinterest.com

Atenție! Bronșita cronică este, de obicei, parte a spectrului de boli pulmonare legate de fumat, denumită boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), afecțiune care necesită tratament obligatoriu de la medicul specialist pneumolog, precum și stoparea fumatului. Este o boală care are la bază cauze fungice, bacteriene sau virale și care afectează alveolele pulmonare ducând la dificultăți de respirație. Este o boală extrem de periculoasă care, dacă nu este tratată, poate duce la deces.

  • Tusea convulsivă – este o afecțiune gravă a sistemului respirator cauzată de bacteria Berdetella pertussis. Boala se manifestă prin pusee puternice de tuse și dificultăți de respirație.
  • Cancerul pulmonar. Boala apare de cele mai multe ori la persoanele care au fumat sau fumează și au peste 50 de ani. Principalele manifestări sunt tusea puternică, cronică, însoțită de expectorație, uneori cu sânge, dureri în piept, voce răgușită.
  • Emfizemul pulmonar – apare de regulă la fumători. Necesită obligatoriu prezența la medic și începerea de urgență a tratamentului.
  • Anumite alergii pot duce la apariția tusei.
  • Unele medicamente vor provoca tuse, deși acest lucru este practic un efect secundar. De exemplu, anumite medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale pot provoca tuse. Vestea bună este însă că tusea se oprește atunci când medicamentul este întrerupt.

Atenție! Dacă tusea este severă, persistă mai mult de 3 săptămâni, este obligatoriu să mergi la medic. De asemenea, dacă ai pierdut în greutate, ai dificultăți de respirație, dureri în piept și febră care nu cedează la antitermice, trebuie să mergi la medic.

Ce analize trebuie să faci pentu a afla cauza tusei

Cauza tusei poate fi aflată în urma examenului fizic, pe baza istoricului medical și a rezultatelor testelor. Examenul fizic se realizează cu ajutorul stetoscopului utilizat de medic pentru a asculta plămânii.

În bolile care afectează plămânii se aud zgomote anormale. În cazul în care medicul nu poate găsi o cauză pentru tusea ta, îți poate recomanda teste suplimentare – radiografia toracică, dar și teste de sânge sau teste cutanate dacă există suspiciunea unui răspuns alergic.

analize tuse
Sursa foto: Healthline.com

De asemenea, în unele situații, flegma sau mucusul pot fi analizate pentru diagnosticarea semnelor de tuberculoză. Cazurile dificile vor necesita și realizarea unui CT (computer tomograf).

Tratament pentru tuse

Tusea se tratează numai prin pentru cauza care a dus la apariția acesteia. În cazul tusei bacteriene, medicul va recomanda antibiotice, în cazul tusei provocate de alergeni se va elimina substanța alergenă. De asemenea, dacă tusea este provocată de un virus, antibioticele nu au niciun efect, însă medicul îți va prescrie spray-uri sau siropuri.

Trebuie reținut că medicația antitusivă și siropurile expectorante se administrează numai la recomandarea medicului, după ce pacientul a fost consultat și s-a stabilit un diagnostic de certitudine.

tratament pentru tuse
Sursa foto: Pinterest.com

Tusea: remedii naturiste eficiente

Un ceai de cimbru poate calma tusea. Cimbrul este un bun expectorant și în plus conține substanțe care relaxează tractul respirator.

Ceaiul de mușetel poate calma episoadele de tuse, dacă este inhalat.

Bea un ceai de nalbă mare și te vei convinge că este un adevărat aliat în lupta cu tusea. Funzele de nalbă din ceai au rolul de a subția mucusul din plămâni, făcându-l mai ușor de eliminat prin tuse. Poți bea până la 3 căni de ceai pe zi.

Siropul de ridiche neagră este foarte bun pentru combaterea tusei (seacă sau productivă) și poate să fie folosit şi de copii.

tusea sirop de ridiche neagră
Sursa foto: topnaturalremedies.net

Siropul de pătlagină este un alt remediu naturist bun pentru calmarea tusei. Acesta poate fi cumpărat de la magazinele naturiste sau chiar din farmacii.

Cataplasma de muștar este ideală pentru ameliorarea congestiei toracice. Tot ce trebuie să faci este să masezi pieptul cu aceasta. O prepari în felul următor: amesteci o parte pudră de muștar cu două părți de făină într-un castron. Ulterior, pui puțină apă cât să obții o pastă uniformă. Pasta astfel obținută se așază într-un prosop pe care îl împăturești și îl aplici pe piept. Sub nicio formă nu aplica această cataplasmă direct pe piele, fiindcă îți poți arde pielea.