Tu ce-ai face pentru frumusețea ta? (II)

Vă spuneam acum ceva timp că trăim în epoca în care, cu atâtea tratamente, proceduri, aparate, tehnici, parcă e păcat să nu arăți bine. Mai ales că poți. Unele dintre ele sunt accesibile, altele mai puțin. Dar, oare, nu meriți și tu să oprești puțin timpul în loc? Nu militez neapărat pentru a apela la aceste proceduri, militez pentru a te simți bine TU cu TINE. Ori, câteodată, parcă e un rid care te supără sau a început să te nemulțumească textura pielii. În astfel de momente, cred că o discuție sinceră cu un chirurg estetician te poate ajuta să te simți din nou bine în pielea ta. Deci, dacă vrei să arăți mai bine, în vremurile de azi, chiar poți să păcălești puțin timpul.

Știți deja că eu am încercat și sunt dispusă să văd cum funcționează cele mai noi tratamente/tehnici/proceduri. Și, da, unele chiar funcționează. Și funcționează și datorită vârstei. Însă, mă întrebam la un moment dat, ce voi face peste vreo 20 de ani? Aș avea curaj să apelez la bisturiu? Sau poate toate aceste proceduri pe care le-am încercat și le voi mai încerca de acum înainte îmi vor prezerva tinerețea chipului? Cred, totuși, că gravitația și zilele din buletin lasă semne și pe chip. Deci, întrebarea pe care mintea mea o ocolea era: voi face lifting facial sau nu? Ce-i drept, după ce vezi femei care arată ca Donatella Versace, te gândești bine dacă vrei să ai și tu fața atât de nenatural întinsă ca și cum ai fi stat lângă elicea unui avion și te-a suflat un vânt puternic din față.

Noroc că tehnicile evoluează și apar și variante mai soft – dar la fel de eficiente – ca liftingul clasic. Auzisem deunăzi despre Macs Lift, o nouă metodă de lifting facial din Occident și, recunosc, că am început să mă documentez. Da! Cu 20 de ani înainte. Am găsit destul de greu un medic în România care să știe să facă această procedură revoluționară. Dr Oltjon Cobani, medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă este unul dintre puținii români care se încumetă să facă așa ceva. Proaspăt întors de la un training de Macs Lift, Oltjon Cobani mi-a răspuns mai multor curiozități:

Bianca Poptean: Cum se realiza liftingul clasic?

Dr.Oltjon Cobani: Până la acest moment reprezenta o intervenție chirurgicală complicată, cu riscuri post-operatorii relativ mari. Ca si tehnica chirurgicala sunt diferite tipuri de lifting facial, cu smasectomie sau doar plicaturarea acestuia. In tehnicile clasice incizia penru lifting este lunga acesta prelungindu-se pana la nivel occipital, decolarea destul de importanta. Ca urmare a acestui fapt, frica intervenea foarte des – atât din parte chirurgilor cât și din partea pacienților în sine. De asemenea, perioada de recuperare era foarte complicată, dând naștere unei serii de echimoze și vânătăi relativ mari. Un alt mare risc îl constituie hematomul – o sângerare de nivel mai amplu. O altă problemă o constituie necroza tegumentară – stricarea efectivă a pielii. Să nu uităm de aspectul ulterior al lifting-ului clasic, total inestetic și artificial – așa numita față bătută de vânt, cu pielea extrem de întinsă.

02

Bianca Poptean: Înțeleg că acum există o alternativă…

Dr. Oltjon Cobani: O foarte bună alternativă a lifting-ului facial clasic este Macs lift-ul – o procedură mai simplă decât lifting-ul clasic, dar totuși lifting. Acesta rezolvă ceea ce numim fălcuțe și gât anterior. Incizia se face pornind de la lobul auricular, continuându-se până la nivelul părului la nivelul cantusului lateral ( unghiul extern al ochiului) Dacă este nevoie și de lifting de sprâncene si temporal, incizia se va desfășura pana în dreptul acesteia.

Bianca Poptean: Zona pe care lucrați este o zonă mare?

Dr Oltjon Cobani.: Nu este deloc mare. Zona care se decolează la Max lift se află la jumătatea distanței dintre tragus și colțul gurii. Decolarea se duce în jos, până șa unghiul mandibular. Dupa acesta decolare sunt trecute 2 fire in „U”, , unul care prinde marginea antero-superioara a platismei rezolvand astfel regiunea gatului si celalat langa aceasta pentru rezolvarea falcutelor. Aceste fire sunt ancorate de fascia temporala profunda garantand un rezultat de lunga durata.Surplusul de piele este tras si excizat intr-o maniera verticala si nu oblica ca in liftingul clasic, pentru a obtine astfel un rezultat natural.

Bianca Poptean: Care sunt avantajele acestui tip de lifting?

Dr. Oltjon Cobani: La nivel preauricular, inciziile se vindecă mult mai repede, minimizând totodată și riscurile ulterioare. Macs lift-ul implică o incizie mai specială care nu se vede odată ce este vindecată. Perioada de vindecare a cicatricii se întinde pe o perioadă de 6 luni, maxim un an, dispărând cu totul. Un alt avantaj oferit de Macs lift este aspectul natural, bazat pe linii de tracțiuni verticale, spre deosebire de lifting-ul clasic care este bazat pe linii de tracțiune oblice. De asemenea acesta intervenție se poate asocia și cu lipofillingul facial astfel încât, în același timp chirurgical, putem da volum pomeților, plus că putem umple ridurile folosind grăsimea proprie.

foto

 

Chiar dacă nu e cazul să mă gândesc, încă, la un astfel de lifting, ideea că există o procedură chirurgicală mai simplă, mai puțin traumatizantă pentru organism cu o perioadă mai scurtă de recuperare și cu cicatrici mai puține în locuri mai puțin vizibile, îmi oferă, cumva, așa, o stare de confort mental. Pe principiul, dacă o fi să am nevoie, știu ce e de făcut. Asta dacă nu apare altceva mai simplu , poate o pastilă care să oprească timpul în loc!