Pielea uscată: ce boli poate ascunde și remedii eficiente

pielea uscată
Sursa foto: unsplash.com

Pielea uscată sau xeroza este o problemă cu care se confruntă multe persoane și un simptom care, în anumite situații, poate ascunde afecțiuni cronice grave. De cele mai mult ori însă, pielea uscată este cauzată de factori de mediu sau de produse de îngrijire necorespunzătoare. Din fericire, acești factori de risc pot fi parțial ținuți sub control.

Frigul, de exemplu, poate cauza uscăciunea pielii, dar purtarea mănușilor sau a hainelor adecvate poate diminua efectele negative ale acestuia asupra pielii. De asemenea, săpunurile parfumate și băile fierbinți pot duce la diminuarea uleiurilor benefice de la suprafața pielii. Evitarea acestora poate preveni pielea uscată.

Totuși, dacă pielea uscată este însoțită de alte simptome neplăcute, despre care vei afla mai jos, sau se înrăutățește în ciuda oricăror remedii încerci, ar fi bine să ceri opinia medicului. Există cazuri când pielea uscată poate ascunde afecțiuni severe!

Pielea uscată – ce simptome poate cauza

Pielea uscată este o problemă cu care ne confruntăm în special în sezonul rece. Sunt însă și persoane care se luptă cu această problemă pe termen lung, în orice anotimp. Semnele și simptomele pielii uscate depind de vârstă, starea generală de sănătate, timpul pe care îl petreci în aer liber sau chiar de zona în care locuiești.

Pielea uscată poate duce la apariția următoarelor simptome:

  • senzație de piele care ține (în special după duș sau înot)
  • piele aspră la atingere
  • mâncărimi
  • crăpături și iritații
  • sângerări
  • descuamarea pielii

Pielea uscată – factori de risc

În majoritatea cazurilor, pielea uscată este cauzată de:

  • vreme – în special toamna și iarna, pielea are tendința să se usuce din cauza scăderii temperaturii de afară și a umidității reduse din locuință
  • dușurile sau băile fierbinți și înotul frecent în apă cu clor pot duce la uscarea pielii
  • prosoapele din materiale aspre, detergenții chimici, gelurile de duș și săpunurile foarte parfumate pot, de asemenea, să distrugă pelicula de sebum de la suprafața pielii, cauzând uscarea acesteia
  • dermatita atopică și psoriazisul sunt afecțiuni care cresc riscul de uscăciune a pielii
  • vârsta peste 40 de ani – odată cu trecerea timpului, pielea își reface mai greu „rezervele” de apă
  • climatul cu umiditate scăzută

Ce boli poate ascunde pielea uscată

Pe lângă factorii de risc menționați mai sus, există și anumite afecțiuni care se pot manifesta prin piele uscată. Iată care sunt acestea!

Diabetul

Nivelul crescut al zahărului din sânge duce la pierderea rapidă a fluidelor din țesuturi, ca urmare a transpirației abundente. Astfel, pielea devine uscată și persoana în cauză simte permanent nevoia de a se hidrata.

Dacă pielea este foarte uscată, crăpată, te simți moleșită tot timpul, ți-e sete în permanență, urinezi des, vezi în ceață și ți-e foame nejustificat, de vină ar putea fi diabetul scăpat de sub control. Un simplu test de sânge te-ar putea ajuta să afli dacă diabetul este cauza pentru care te confrunți cu pielea uscată.

Hipotiroidismul

Tiroida leneșă sau hipotiroidismul este o altă afecțiune care se poate manifesta prin piele uscată.

„Dacă există un dezechilibru al hormonilor tiroidieni, cel mai probabil te vei confrunta cu piele uscată, aspră și care se descuamează”, atrage atenția dr. Ann Meyers, autoare a cărții The Thyroid Connection.

Diagnosticul de hipotiroidism se stabilește doar pe baza analizelor de sânge recomandate de medic! Pentru echilibrarea nivelului hormonilor tiroidieni, cel mai probabil vei fi sfătuită să urmezi un tratament specific și să adopți un regim alimentar bogat în iod, seleniu și zinc.

Bolile renale

Peste 25 de milioane de adulți suferă de o afecțiune renală fără să știe. Iar asta deoarece simptomele sunt subtile și adesea banale.

„Oboseala, tulburările de concentrare, insomnia, urinarea excesivă și cearcănele sunt simptome frecvent asociate afecțiunilor renale”, spune medicul Joseph Vassalotti, de la National Kidney Foundation.

Însă mai există un simptom adesea ignorat al bolilor renale – pielea uscată. Deoarece rinichii nu mai pot filtra toxinele și sunt incapabili să mențină echilibrul mineralelor și al substanțelor nutritive din sânge, pielea are de suferit.

Boala renală poate fi depistată doar cu ajutorul analizelor de sânge și de urină. Dacă ai avut în familie cazuri de diabet, boli renale sau hipertensiune și ai peste 60 de ani, este important să faci anual analizele medicale de rutină.

Cancerul de piele

Pielea uscată, crăpată, care sângerează poate fi un semn al carcinomului scuamos, a doua cea mai frecventă formă de cancer de piele. Expunerea fără protecție la soare este cauza principală a apariției acestui tip de cancer. Vestea bună – dacă este depistat la timp, cancerul scuamos poate fi tratat cu succes. Din păcate, în lipsa tratamentului, acest tip de cancer poate afecta grav pielea.

Așadar, dacă te confrunți cu leziuni la nivelul pielii care nu se vindecă de la sine sau cu ajutorul remediilor în cel mult două săptămâni, ia legătura cu medicul pentru a afla cauza problemei.

Dacă pielea uscată nu are la bază o afecțiune dinre cele descrise mai sus, anumite remedii pot ajuta la ameliorarea problemei. Iată ce tratamente naturiste sunt eficiente în acest sens:

Uleiul de cocos – are proprietăți emoliente și conține acizi grași saturați care hidratează în profunzime pielea.

Vaselina cosmetică (petroleum jelly) – potrivit unui studiu, acest ingredient ajută la vindecarea leziunilor pielii. Vaselina ajută la menținerea umidității în celule și vindecă pielea uscată, iritată și crăpată.

Băile cu ovăz – un studiu din 2015 a arătat că acest remediu funcționează în cazul persoanelor cu pielea uscată. Ovăzul are proprietăți antiinflamatorii și antioxidante care calmează iritațiile și mâncărimile. Este recomandaă folosirea unei creme hidratante după baia cu ovăz.

Alimentele bogate în antioxidanți și Omega 3 – potrivit Mayo Clinic, dieta bogată în alimente care conțin antioxidanți și acizi grași esențiali ajută la regenerarea țesuturilor. Astfel de alimente sunt: afinele, roșiile, morcovii, fasolea, lintea, mazărea, somonul etc.

Cum poate fi prevenită uscarea pielii

Pentru a evita uscăciunea pielii, ține cont de aceste recomandări:
  • folosește creme hidratante după baie
  • limitează expunerea pielii la apă (fă dușuri mai scurte, cu apă caldă, nu fierbinte)
  • evită săpunurile și gelurile de duș parfumate
  • îmbracă-te adecvat în sezonul rece
  • protejează-ți mâinile cu mănuși când folosești produse de curățenie chimice
  • folosește un umidificator în locuință (acesta menține umiditatea la un nivel normal și previne uscarea pielii)
  • evită hainele din materiale sintetice (e de preferat bumbacul, inul, lâna)
  • înlocuiește detergentul de rufe cu produse ecologice, fără substanțe chimice agresive

Pielea este, așa cum bine știm, cel mai mare organ și principala linie de apărare a corpului împotriva atacului virusurilor și bacteriilor. Prin urmare, este important să îi acordăm atenția cuvenită și să evităm, pe cât posibil, factorii de risc.

Surse: Mayo Clinic, healthline.com, prevention.com