Parentingul neconditionat: utopie sau calea de a creste copii independenti

Parentingul neconditionat: utopie sau calea de a creste copii independenti

Parentingul neconditionat: utopie sau calea de a creste copii independenti

Sunt multe teorii de crestere a celor mici. Insa, dintre ele, se delimiteaza doua mai importante: cea in care copilul trebuie crescut pe principiul pedeapsa/recompensa si cea in care copilul n-ar trebui nici pedepsit, nici laudat, ci incurajat sa ia singur decizii. 

Doar asa, spune Alfie Kohn (care a scris cartea Parenting neconditionat, de la recompense si pedepse la iubire si intelegere si a sustinut si conferinte pe aceasta tema, inclusiv la noi in tara) putem avea copii fericiti, echilibrati, independenti, impliniti, productivi, descurcareti, responsabili, sufletisti, iubitori, curiosi si increzatori. Am intrebat-o mai multe despre acest stil de educatie pe Ana Nicolescu (www.mamicaurbana.ro), mama si blogger, tocmai pentru ca stiam ca l-a cunoscut pe Alfie Kohn si i-a urmarit conferinta.

Tu ai citit cartea, ai fost si la conferinta, l-ai cunoscut pe Alfie Kohn. Cum defineste el parentingul neconditionat?

Parenting-ul neconditionat este bazat, in primul rand, pe respect pentru copil, pe curiozitatea de a-l descoperi in toate ipostazele lui, de a-i fi alaturi cu compasiune si empatie, de a-l valoriza si de a-l pretui. Alfie ne incurajeaza sa privim comportamentul negativ al copilului ca pe o problema care trebuie rezolvata, nu ca pe o infractiune care trebuie pedepsita. In plus, el sustine ca cei mici invata sa ia decizii atunci cand li se permite sa ia decizii, nu cand sunt obligati sa urmeze reguli. Cat despre autoritate si pedepse, acestea par sa aiba efect pe termen scurt.Pe termen lung, insa, autoritatea nu formeaza copii asertivi si empatici.

Care sunt principiile acestui tip de educatie?

Aflie Kohn porneste de la premisa ca noi, parintii, le impunem copiilor nostri etica pe care o consideram noi corecta. Dorinta noastra de control vine din nevoile noastre, din ranile ramase nevindecate si pentru ca asa credem noi ca vor deveni oameni mai buni. El ne sfatuieste sa le dam mai mult control copiilor asupra propriilor vieti, sa ii lasam sa faca alegeri de genul: mananci din farfuria cu elefant sau din cea cu girafa? Mananci broccoli sau piure. Alfie spune ca din cauza controlului exagerat copiii refuza sa faca ceea ce li se cere. Iar atunci cand controlul dispare, acestia fac actiunea repectiva din propria lor dorinta. De exemplu, unii copii sunt mult prea controlati la masa si nu mai pot manca. Dupa ce se strange masa si nu mai sunt controlati, atunci incep sa manance. Iar noi, parintii, credem gresit ca sunt rasfatati si ca isi bat joc de noi.

Alfie ne indeamna sa nu ii mai dictam copilului ce sa faca (Acum intri in masina!), ci sa colaboram cu el, sa vorbim mai putin si sa intrebam mai mult: Care crezi ca e ora rezonabila ca tu sa vii acasa? Cate prajituri crezi ca poti sa mananci la masa?

Un punct definitoriu pentru parenting-ul neconditionat este cresterea copiilor fara pedepse si fara recompense. Kohn sustine ca mita si amenintarea se concentreaza pe schimbarea unor comportamente, nu pe indeplinirea obiectivelor pe termen lung: sa am un copil independent, empatic, care sa stie ce vrea, sa fie capabil sa ia propriile decizii. Pedepsele duc la obedienta temporara, iar pe termen lung, costurile sunt imense. Ele nu aduc decat supunere, resentimente, inrautatesc situatia, infurie copilul. El nu invata lectia pe care incerci sa i-o dai. Ulterior, victimele devin victimizatori. Copilului pedepsit prin time out ca si-a impins fratele, nu ii va parea rau ca l-a lovit, ci dupa expirarea pedepsei, se va intoarce impotriva fratelui sau si mai hotarat si cu dorinta de razbunare. Izolarea fortata a copiilor duce la egoism, ii face pe copii individualisti, nu se mai gandesc la alte persoane. Ei nu inteleg pentru ce sunt izolati si nu inteleg cat timp trebuie sa stea departe de parinti.

In timp, pedeapsa isi pierde puterea, iar parintele va fi nevoit sa o accentueze, sa o amplifice. Alfie ne avertizeaza: cu cat mai mult folosesti puterea asupra copilului tau, cu atat mai putina influenta o sa ai asupra lor in adolescenta, la maturitate.

Pedeapsa afecteaza relatiile dintre parinti si copii. Cei mici se gandesc: Oamenii astia mari si puternici, care uneori ma leagana, imi canta, ma iubesc, ma fac sa-mi fie frica, sa nu ma mai simt in siguranta cu ei. Mai bine stau la distanta. Pedeapsa distrage atentia de la obiective, ii invata pe copii sa minta pentru ca ei nu se simt in siguranta sa spuna adevarul.

Care este resortul emotional prin care Alfie Kohn crede ca se poate trece de la recompense si pedepse la iubire si intelegere?

Alfie Kohn ne incurajeaza sa trecem de la corectarea comportamentului, de la impunere din partea noastra si obedienta din partea copilului, la intelegerea gandurilor, a nevoilor copilului. Solutia lui este cooperarea: intreaba copilul ce parere are si ce solutie are el pentru rezolvarea situatiei. Astfel, tu ii oferi copilului putere si control. Astfel, ei vor deveni independenti si ajung sa gandeasca singuri si sa ia propriile decizii.

Cand copilul tau il loveste pe un alt copil: Ia uite, Radu plange. Vezi lacrimile lui? Mai tii minte cand te-ai lovit si te-a durut? Ai plans. Ce ai putea face ca sa ii fie mai bine lui Radu?

Trateaza-l pe copilul tau cu respect. Ia in seama cererile copiilor, nu le desconsidera fricile si sentimentele. Fii autentic. Accepta sa fii vulnerabil. Tine cont de varsta copilului. Parintii trebuie sa aiba asteptari realiste de la copiii lor. Nu te grabi. Parintii devin autoritari cand sunt presati de timp si cand sunt in public. Regandeste-ti solicitarile. Poate ca atunci cand copilul nu face ce ii cerem, nu copilul este problema, ci cererea noastra.

Si tu esti mama. Ce parere ai despre acest stil de parenting? Crezi ca se poate aplica in practica ceea ce propune el in teorie?

Imi place ce sustine Alfie, insa mi se pare utopic, cel putin pentru societatea romaneasca. Cred ca este imposibil de pus in practica daca tu, ca parinte, ai inca rani despre care nu stii din copilaria ta si pe care inca nu le-ai vindecat. Ele te vor iminge catre control, tipete, time-out, pedepse, batai. In plus, este necesar sa trecem peste preconceptia ca cei mici trebuie dresati pentru a asculta. Romanii inca mai cred ca daca avem cu 25 de ani peste copii, suntem de 2 ori mai inalti si avem forta, asta ne indreptateste sa ii desconsideram, sa ii tratam fara respect, sa ii manipulam emotional. Vad zilnic exemple in parc sau la locurile de joaca de parinti care spun: “Taci din gura, nu mai plange ca te crap!”, “Si ce daca te dor picioarele, mergi pe jos. Ti-e frig? N-am cum sa te iau in brate, nu mai plange ca te las aici in drum.”, “N-ai dormit azi la pranz, nu te mai las la desene si te pun sa faci lectii” (asta am auzit-o la gradinita), “Parca ai macaroane fierte, nu picioare, asa impiedicata esti!”. Cata desconsiderare simtim in aceste comportamente? Oare daca o prietena ne-ar spune, Mi-e frig, ma poti tine putin in brate?, oare am ameninta-o ca o lasam singura?

In societatea romaneasca parintii inca sunt convinsi ca bataia este singura cu sanse de reusita pentru ca un copil de 2 ani sa nu mai dea o capsuna pe jos sau unul de 4 ani sa manance la masa. Inca ne este frica sa ii lasam pe copii sa aleaga daca merg la petrecere cu rochia de Elsa sau cu una serioasa pentru ca ne este frica sa nu ni se urce in cap. De fapt, daca mergem in jos, inspre copilaria noastra, vom intelege ca ne este frica sa pierdem controlul, pentru ca fara el ne-am simti mici, neimportanti, neluati in seama, usor de manipulat, asa cum ne simteam si noi in copilarie. Asa cum, fara sa ne dam seama, ii facem sa se simta pe copiii nostri.

Un alt mit al societatii romanesti, din cauza caruia nu cred ca putem adopta parentingul neconditionat, este: pai si pe mine m-au batut parintii cand eram mic si uite ca am supravietuit si uite ce bine am ajuns. Ei bine, scopul vietii nu este supravietuirea, ci descoperirea a cine suntem si incercarea de a fi in fiecare moment cea mai buna varianta a noastra. Cat despre uite ce bine am ajuns, va invit sa faceti o calatorie interioara, sa aveti curaj si putere sa va uitati la suferintele voastre, sa deschideti rani peste care ati preferat sa turnati beton si sa le vindecati si sa va purtati cu voi insiva cu iubire si cu respect. Abia din acest punct, veti putea sa le oferiti copiilor vostri iubirea si respectul pentru miracolul care sunt.

Ai rezonat cu ideile lui Alfie Kohn? Care este calea pe care ai luat-o tu?

Am rezonat in mare parte cu el, mai ales la faptul ca cei mici trebuie sa se simta iubiti neconditionat, sa nu simta ca trebuie sa lupte pentru dragosta parintilor lor. Cel mai frecvent, conditionarea e la baza relatiei copii-parinti. Ceea ce este gresit. Trebuie sa le transmitem copiilor ca nu exista conditionare pentru: grija mea (ca parinte), iubirea mea, ea nu e dependenta de ceva, atentia mea, apropierea mea. Ca si Alfie, nu sunt de acord cu credinta conform careia copiii ne testeaza limitele si ne manipuleaza. Copiii nu sunt distructivi si nu ne testeaza limitele, ei doar se afla in diferite stadii de dezvoltare si au capacitate de intelegere diferita. Cel mai important pentru mine este sa pun relatia pe primul loc.

Nu conteaza intotdeauna sa avem dreptate. Copiii trebuie sa se simta in siguranta cand vin la noi cu probleme, nu sa intepeneasca de frica cand intra parintele in camera. Incerc sa nu ramin mult timp suparata pe fetele mele, ci sa fiu acolo, langa ele si sa privesc si din punctul lor de vedere.

De acum doi ani de cand l-am intalnit pe Alfie, am grija la ce a spus, ca nu ceea ce facem noi ca parinti conteaza, ci cum a ajuns intentia noastra la copil. Se vor simti copiii nostri iubiti neconditionat dupa ce le-am dat time-out ca au vorbit urat? Ma simt eu iubita neconditionat dupa ce mama m-a retras de la cor unde imi placea enorm si mi-a pus meditatii la matematica?

Cu siguranta, parenting-ul neconditionat nu e o debandada si nici o destrabalare continua. Ce nu am reusit eu sa prind la conferinta si din carte e cum ne ghidam copiii, cum stabilim limita permisibilitatii in acest tip de parenting.

Ce parere ai tu despre recompense si pedepse?

Eu sunt un copil care a fost crescut fara pedepse, fara bataie si fara recompense. Deci se poate. Despre pedepse am vorbit mai sus. Cat despre recompense, mi se par parte din dresaj, zaharelul pe care i-l dam cainelui daca a executat corect ce i-a spus stapanul. Mariuca se comporta conform normelor la gradinita si face corect exercitiile din caiete pentru ca se gudura cand primeste bulina autocolanta pe tricou. Astfel, devine dependenta de parerea celor din jur, de laude, de aplauze, de bravo-uri, devine competitiva si nu are motivatie intrinseca, nu vine din ea dorinta de a invata literele ca sa stie sa citeasca singura povesti, nu inchide ochii sa asculte muzica si sa danseze cum ii spun sufletul si corpul, ci executa mecanic miscarile pe care le-a invatat la ora de dans. Nu stim ca lauda nu este feedback, astfel ca atunci cand Mariuca vine cu un desen acasa, suntem tentati sa ii spunem bravo!. De la Alfie am aflat ca feedback-ul trebuie sa contina informatie: vad ca ai folosit rosu si mov. Daca as fi venit mai tarziu sa te iau, cum ai fi continuat desenul?

Ca si concluzie, atat retragerea iubirii, cat si intarirea pozitiva au o serie de efecte negative asupra copiilor, pe termen lung. Mesajul principal al tuturor tipurilor de crestere conditionata este ca cei mici trebuie sa merite iubirea parintelui.