Inga Warren – interviu exclusiv despre îngrijirea prematurilor

Inga Warren, trainer experimentat în îngrijirea prematurilor, mi-a acordat, în exclusivitate, un interviu despre proiectul „Pui de om în terapie”.

Inga Warren, Senior Trainer NIDCAP, UK NIDCAP Centre at University College London Hospitals, codirector al programului educațional Family and Infant Neurodevelopmental, cercetător, autor, mi-a acordat, în exclusivitate, un interviu despre proiectul „Pui de om în terapie”, inițiat de Asociația „Unu și Unu”, mai mult decât bine-venit în maternitățile din România. 

Inga Warren mi-a dezvăluit care sunt tehnicile corecte de calmare a bebelușului, dar și care sunt problemele cu care se confruntă părinții.

Ea a susținut la București, împreună cu trainerii Cherry Bond, Emilly Hills, Beverley Hicks, Emily Johnson și Jennie Schooling, cursuri speciale pentru cadrele medicale, care vor ajuta la îngrijirea corectă a nou-născuților. Am participat și eu la unul dintre cursurile ținute de dânsa și am aflat cum lucruri simple pot ajuta atât de mult copiii născuți prematur. De la cum trebuie „făcut” un cuib care să îi ofere bebelușului siguranță și confort, până la studii interesante despre cum scade nivelul durerii atunci când prematurul este ținut în brațe de mămica lui în timpul unei proceduri medicale dureroase. Sau cât de important este pentru creierul unui bebeluș prematur ca în terapie intensivă să fie un nivel redus de zgomot și lumină, pentru că suprastimularea poate avea efecte neurologice nedorite.

După ce am cunoscut-o, i-am ascultat cursurile și am stat de vorbă, m-a încercat, totuși, un sentiment de neputință – gândindu-mă că, poate, dacă toate aceste lucruri s-ar fi știut și aplicat în urmă cu 9 ani, când Mihai a stat 2 luni în terapie intensivă, poate afectarea lui neurologică ar fi fost mai redusă. Dar, măcar, am aflat că cei mici veniți prematur pot fi ajutați prin gesturi simple, că părinții pot fi considerați un „medicament”, un ajutor important în terapie.

Inga Warren, despre copiii născuți prematur și infecții

Bianca Poptean: Care este adevărul în ceea ce privește infecțiile intraspitalicești? Mulți spun că părinții sunt de fapt vinovați pentru apariția acestora…

Inga Warren: Statisticile arată că, atunci când părinții se implică în supravegherea nou-născutului, riscul de infecții scade. Acest lucru se datorează faptului că tu, ca părinte, atingi doar copilul tău, spre deosebire de asistente și doctori, care trec de la un copil la altul, cu aceleași haine pe ei, indiferent dacă se spală sau nu pe mâini. Nu știu de ce sunt blamați părinții pentru infecții. De asemenea, s-a demonstrat faptul că nu hainele părinților sunt o sursă de infecții, ci hainele cu care venim de afară, poate.

Sursa foto: Pexels.com

Bianca Poptean: Cum învățați oamenii să se spele corect pe mâini?

Inga Warren: Este important ca mâinile să fie spălate până la cot, în primul rând. În al doilea rând, ca ghid pentru timpul de spălare, noi folosim cântecelul „Happy birthday”/ „La mulți ani”, repetat de 2 ori. Sunt foarte multe lucruri simple, precum acesta, care ar fi bine să fie respectate. Părinții nu cunosc multe dintre regulile de bază atunci când intră în contact cu nou-născutul. De exemplu, nu avem voie să purtăm nicio bijuterie, în afara inelului de logodnă. Aceste bijuterii se pot prinde cu ușurință de pielea copilului. Este important ca hainele să fie mereu curate, pielea să fie mereu curată, să facem duș zilnic etc.

B.P.: Cum putem obține aceste informații? Credeți că asistentele au timp să le comunice părinților?

I.W.: Unul dintre lucrurile care mă intrigă legat de România este că nu știu cine se ocupă de părinți, în spitale. Cred că spitalul ar putea folosi părinți care să sfătuiască… alți părinți. Incapacitatea de a învăța părinții reguli de bază, precum modalitatea de a hrăni copilul, reprezintă o problemă extrem de gravă. Alăptatul este esențial și este extrem de important să știm cum să facem acest lucru și să conștientizăm cât de benefic e pentru copiii născuți prematur, dar nu numai. În multe țări există programe și specialiști care ajută părinții în privința acestui aspect.

Alăptarea la sân, esențială pentru copiii născuți prematur

Bianca Poptean: Spuneți-mi ce anume i-ați învățat pe medici, asistente și moașe și cum îi ajută cursurile FINE pe părinți. 

Inga Warren: Copiii născuți prematur pot avea probleme cu alimentația – apar vărsături, lipsa dorinței de a primi sân, lipsa dorinței de a trece ulterior la alimentația solidă etc. Drept urmare, părinții devin anxioși și insistă să forțeze copiii să mănânce, din dorința de a le face bine. Această problemă cu alimentația se leagă de multiplele probleme pe care le suferă, ca urmare a faptului că au fost născuți prematur și ținuți în incubator, unde devin foarte sensibili în aria orală și a feței. Alăptarea cu biberonul este mult mai dăunătoare, consider eu, spre deosebire de alăptatul la sân. Încercăm să învățăm părinții cum să hrănească micuții în cel mai corect mod, cea mai corectă poziție. Ca urmare a faptului că acești copii nu se susțin foarte bine, trebuie ținuți într-un mod specific, altfel aceștia vor avea tendința de a suge laptele, care va veni extrem de repede și se vor îneca. În loc să fie ținuți pe spate, este important să îi ținem într-o parte.

Un lucru foarte interesant de știut, legat de teama de a nu înceta copilul să respire, este faptul că nu trebuie în mod constant și conștient să verificăm micuțul de-a lungul nopții – mamele sunt atât de conectate cu bebelușii, încât pot simți imediat dacă aceștia încetează să mai respire. De aceea se și recomandă să ții copilul lângă pat timp de 6 luni.

Noi organizăm aceste cursuri într-un număr mare, ca urmare a faptului că foarte mulți oameni se înscriu la ele. Am observat că multe asistente aleg să lucreze noaptea, doar pentru că nu trebuie să lucreze și cu părinții atunci. Este o presiune extrem de mare pe asistente și pe doctori, ca urmare a faptului că noi avem așteptarea de a avea grijă atât de copii, cât și de părinți, ceea ce reprezintă o epuizare din toate punctele de vedere. Este important ca acest program să fie implementat în spitalele din România, astfel încât să poată avea loc schimbarea.

Bianca Poptean: Am auzit că feedbackul la curs este de obicei extrem de bun, anumite persoane afirmând chiar că nu le vine să creadă modalitatea în care au tratat copiii până în punctul respectiv, în necunoștință de cauză.

Inga Warren: Da, deoarece multe asistente se folosesc de practicile vechi. Acum pot spune că multe dintre asistentele participante la cursul din România nu sunt extrem de tinere. Din 40 de participanți, majoritatea asistentelor au vârste cuprinse între 30-40 de ani, iar participanții mai tineri de regulă sunt doctori. Noi educăm oamenii ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și de ce, în prima fază a cursului. În cea de-a doua fază punem participanții să acționeze efectiv, lucru care este mult mai diferit și mult mai complicat. Inițial trebuie să observe copiii, să completeze formulare conform cărora au observat, ulterior să discute cu părinții pentru a observa/supraveghea și ei, iar apoi, cu colegii, să facă același lucru.

A pune în practică este extrem de dificil – cadrele medicale trebuie să observe copiii și să ne scrie periodic, să ne raporteze cum consideră că s-au simțit copiii, părinții, care consideră că era nivelul lor de durere, să îi urmărească și să noteze ceea ce este semnificativ, iar noi la rândul nostru le vom da feedback permanent, pe parcursul acestei perioade. Sunt multe strategii pe care noi le transmitem mai departe pentru minimizarea durerii, care nu implică medicație.

Tehnicile nu sunt dificile, însă este important să se găsească mereu timpul potrivit pentru orice sau să fie toate lucrurile pregătite înainte de o anumită „intervenție” – este importantă abordarea copilului și modalitatea în care ne raportăm la el. Copilul trebuie să știe că ceva urmează să se întâmple cu el, nu să fie șocat. Apoi discutăm despre modalitatea în care copilul reacționează – este vital să îi cunoaștem reacțiile pentru a ști cum să împiedicăm sau să reducem anumite efecte.

Cum calmăm copiii născuți prematur

Bianca Poptean: Ce ne puteți spune despre metoda de a calma copilul?

Inga Warren: Este o tehnică ce ajută copilul să se calmeze prin poziția în care îl ținem cu ajutorul pernelor, determinându-l să se simtă așa cum se simțea în burtică, în mediul său de siguranță. Această metodă este folosită și pentru alăptare. Ea ajută foarte mult la menținerea echilibrului și stabilității copilului și se leagă foarte mult de modalitatea de răspundere a organismului – fight or flight. Atunci când copiii nu se simt în siguranță, caută o modalitate de a o redobândi. Este foarte important să menținem stabilitatea copilului, pentru a reduce riscurile de apariție a unor evenimente neplăcute.

Nu putem spune niciodată că un copil a dezvoltat o problemă dintr-o greșeală realizată de noi, părinții – l-am ținut greșit în brațe, am fost prea zgomotoși etc. De ce? Deoarece nu putem realiza experimente pe bebeluși pentru a observa schimbările sau efectele. Putem cu siguranță realiza experimente pe animale, lucru care a ajutat foarte mult știința, însă nu suficient. Deci singurul lucru pe care îl putem face în acest punct este să prevenim orice ar putea fi negativ și acest lucru este cu adevărat dificil. Au apărut studii care au demonstrat faptul că micuții care suferă de multiple experiențe negative întâmpină dificultăți în dezvoltare. Trebuie să protejăm copilul de durere, fiind conștienți de faptul că acest lucru îl va ajuta și în dezvoltarea sa ulterioară.

Cu toate acestea, este important de știut faptul că anumiți copii au totuși o predispoziție la anumite boli sau sunt mai susceptibili de a suferi anumite experiențe negative. Părintele trebuie să dezvolte un atașament puternic față de copil, pentru a-l proteja. S-au realizat studii care au demonstrat faptul că nu doar respirația mamei este importantă sau doar vocea, ci persoana ca întreg. Copilul are nevoie de prezența completă a mamei. Fiind atât de conectată cu copilul, mama va recunoaște imediat stările bebelușului, fără a se chinui să fie în permanență în alertă.

Bianca Poptean: Ar putea fi vorba despre o problemă neurologică dacă sunt prea stresați sau poziționați greșit?

Inga Warren: Depinde la ce anume te referi atunci când spui problemă neurologică. Riscul afecțiunilor apărute la nivelul creierului este mai scăzut decât riscul incapacității de a se dezvolta normal. Acestea reprezintă două lucruri diferite. Există un anumit risc atunci când vine vorba despre modalitatea în care ne comportăm cu bebelușii, este important să avem grijă, însă nu se cunoaște exact modalitatea prin care noi putem afecta dezvoltarea, ca urmare a faptului că nu se poate dovedi – nu putem face experimente pe bebeluși, nu ar fi etic. Este dificil să facem anumite conexiuni între comportamentele noastre și efectele la nivelul dezvoltării bebelușilor, însă ceea ce putem face sigur este să încercăm să reducem riscurile. Nu putem spune niciodată 100% că un copil are o anumită problemă pentru că părinții au făcut un anumit lucru – nu putem face conexiuni, pentru că nu avem cum să facem experimente pe bebeluși. Există totuși dovezi care apar după vârsta de 3 săptămâni și care atestă faptul că experiențele dureroase sunt asociate cu problemele în dezvoltare ale copilului. Dacă știm că există o conexiune între durere și IQ, trebuie să avem grijă, să protejăm copilul de durere, pentru a nu-i afecta IQ-ul.

Totuși, este important de știut faptul că fiecare bebeluș este diferit – unii sunt mai vulnerabili către anumite probleme, deoarece pur și simplu așa sunt ei constituiți, însă chiar și așa, noi avem responsabilitatea de a reduce riscurile. Relația dintre părinte și copil are, de asemenea, o serie de implicații asupra sănătății psihice – și aici avem o responsabilitate, trebuie să dezvoltăm o relație stabilă, sănătoasă față de copil. Statistic s-a demonstrat că un copil care are o relație strânsă cu mama sa este într-o stare totală de sănătate mult mai bună. Un exemplu pe care îl pot da cu privire la faptul că nu toate regulile funcționează la fel pentru toți bebelușii se referă la micuții care se nasc cu dificultăți respiratorii – metoda cu gheața nu îi salvează pe toți, deși se aplică în mod identic.

Bianca Poptean: S-a ajuns chiar în punctul în care sunt create dispozitive care imită prezența mamei…

Inga Warren: Doctorii încearcă mereu să găsească o soluție tehnică mai degrabă decât o soluție umană. Chiar ieri citeam despre o mașinărie care a fost creată pentru a imita respirația mamei – este un pătuț care ar trebui să imite ideea de mamă care le este alături – bineînțeles că nu a funcționat! Același lucru apare și în cazul celor care încearcă să înregistreze vocea mamei, astfel încât copilul să o poată asculta chiar dacă ea nu este lângă el – atunci când mama vorbește, se adresează unei persoane și în mod automat își ajustează comportamentul față de micuț. O casetă nu poate face acest lucru, nu se adaptează la nevoile bebelușului. Cunosc un doctor care dorește să realizeze o tehnologie cu ajutorul căreia să se deducă dorințele/nevoile bebelușului și care implică recunoașterea expresiilor faciale de către o cameră.

De ce nu putem lăsa părinții să facă astfel de deducții? Și chiar mai mult, de ce nu învățăm asistentele să citească aceste semne, încă din maternitate? Este o vorbă veche care spune că, atunci când vrem să aflăm dacă o persoană suferă, întrebăm persoanele dragi din jurul acesteia, deoarece ea poate fi incapabilă să realizeze sau să comunice, dar cei dragi vor ști tot timpul să recunoască astfel de emoții sau stări.