Fă ce îți place

Fă ce îți place!!!

M-am decis: voi urma sfatul lui Osho. Din momentul ăsta voi încerca să cresc simțitor procentul lucrurilor care îmi plac. Să-mi doresc să fac doar ce îmi place, nu e prea realist. Dar să încerc să fac doar lucruri care îmi aduc bucurie sau îmi dau o stare de bine, poate fi un sistem viabil.
Îmi place Osho. Și îmi plac tehnicile lui simple și eficiente. Redau mai jos câteva citate din cartea lui, Maturitatea, citate în care propune o tehnică ce te poate face fericit: fă ce îți place. Eu m-am decis să o urmez, începând de mâine. Nu! De acum. Chiar din acest moment.

„Vreau să îți propun o tehnică. Este o tehnica foarte simplă dar la început pare foarte grea. Dacă încerci, vei constata că e simplă; dacă nu încerci și doar te gândești la ea, ți se va părea foarte grea. Tehnica este aceasta: fă doar ce iti place. Dacă ceva nu-ți place, nu-l face. încearcă, pentru că plăcerea și bucuria vin din centrul tau. și făcând ceea ce îți place, te reconectezi la tine însuți . Dacă faci ceva ce nu-ți place, te vei deconecta. Bucuria apare din centrul ființei tale. Așa că fă din acest lucru o deviză în viață, ține-te de el cu fanatism…”

Osho crede că atunci când faci ce îți place ești cald, curgi, te topești în iubire, bucurie, dans, încântare, te reconectezi cu esența ființei tale, cu ceea ce el numește „centru”. E la latitudinea ta să fii așa. Fă numai acele lucruri pe care îți place cu adevărat să le faci, care îți produc bucurie. Dacă nu-ți face placere, oprește-te. Găsește altceva care să îți placă.

„Să nu rămâi angajat în ceva anume, învață să plutești. Lasă-ți energia să curgă, să se contopească cu alte energii care te înconjoară. Curând, îți vei da seama că nu era o problemă de Întregire, problema era că ai uitat să curgi. Într-o energie care curge, ești și te simți dintr-o dată Întreg!”

Tu faci ce îți place?