Doru Todorut, tata de trei fete

Doru Todorut, tata de trei fete

Solistul de la Deepcentral se imparte intre concerte si responsabilitatile de tata a trei fetite adorabile. Cum decurge o zi din viata lui, care sunt cele mai mari griji ale unui tatic de fete, dar si cat de mult intelege un tata de fete femeile cititi in interviul urmator.

L-am vazut la inceput de vara la evenimentul de lansare a party boutique-ului lui Tily Nicolae. Am remarcat printre zecile de copii galagiosi, baloane colorate si parinti grijulii un tata de trei fete dragalase, cu palarioare haioase si rochite de culoarea fondantelor. L-am recunoscut pe Doru Todorut. Stiam ca e solist al trupei Deep Central ale carei piese le-am si fredonat candva. Dar habar nu aveam ca are trei fetite: una de 5 ani si doua gemene de 2 ani si 8 luni. Si ca mai este si divortat pe deasupra. Am zambit cand ne-a povestit ca pierduse o ora pentru ca fetitele nu se hotarau asupra pantofiorilor potriviti pentru acest eveniment. Si m-am gandit fix in clipa aia ca, a fi tata a trei fete, e o imensa oportunitate de a cunoaste mai bine femeile. Asa cum noi, mamele de baieti, ar trebui – dupa ce crestem barbateii ce ni s-au cuibarit in uter – sa fim experte in filozofia de viata masculina. Apropos, l-am intrebat acest lucru dupa ce terminasem de ceva timp interviul. Iar Doru, fostul invatator din Timisoara, mi-a confirmat revelatia pe care am avut-o in acea zi de vara in care ma minunam cum reuseste – ca barbat – sa fie atat de rabdator si grijuliu cu trei printese cu personalitati diferite.

Cum e sa fii tata de 3 fete?

Doru Todorut: Eu tocmai vin de la un maraton unde am alergat pe toate felurile de teren: asfalt, padure i a mai si plouat. Practic, pot sa compar experienta de a fi  tata de 3 fete cu a fi maratonist. Normal ca e greu, e drum lung, apoi depinde de terenurile pe care le intalnesti, dar satisfactia este una extraordinara.

 Stiu ca ai divortat. Cum te descurci cu toate?

D.T.: Ma trezesc la 7 dimineata, merg sa le iau de acasa si le duc la gradinita. Pe Eva si Natalia, cele mici, trebuie sa le duc pe Nerva Traian, iar pe Rebecca, cea mare, in Tunari. In tot acest timp, le pun CD-uri cu povesti, iar fetele imi pun diverse intrebari: de la denumirea partilor corpului pana la denumirea obiectelor sau a culorilor. Rebecca, fiind cea mare, ea e cea matura: are grija de ele.

Te intreaba de ce nu dormi cu ele?

D.T.: Da, Rebeca ma intreaba, cele mici inca nu constientizeaza. Le spun ca e mai bine asa. Le spun mereu ca le iubesc, nu au motiv sa creada ca este vina lor.

Cum sunt fiecare?

D.T.: Rebecca e cea sensibila si artista, oarecum. Ea vrea sa fie ca tata, pe scena, daca nu e in centrul atentiei sufera toata. Natalia, una dintre cele mici, e cea mai lipicioasa. Ea e prima care interactioneaza, canta, danseaza. Eva e mai retinuta, mai distanta chiar si cu mine. E mai introvertita, mai fricoasa. Chiar si cand vine prin spate Nataliei si o impinge, tot o tine de mana. Cand se tem de ceva, se iau amandoua de manuta si privesc atente. In raport cu Rebecca, ele au aceeasi atitudine, fac front comun.

Cum iti distribui atentia catre toate trei?

D.T.: Aici am gasit o solutie in a nu ma implica foarte mult in activitatea cu una singura: stau ca un observator la o distanta egala de toate. Pe cele mici le pun in nisip la joaca, sau in leagan si sunt atent la cea mare. Odata o ajutam pe Rebecca cu ceva si am scapat-o pe una dintre gemene din ochi. Pentru cateva clipe nu am stiut unde este. Intr-adevar, trebuie sa fii foarte atent pentru ca sunt foarte multe pericole.

Ai fost vreodata singur cu ele in vacanta?

D.T.: Nu e chiar asa de greu, ele trei mici sunt toate ca unul. Se mai cearta din cand in cand, dar sunt lucruri minore; orele de somn le au in acelasi timp, jucariile sunt aceleasi, isi cunosc programul.

Cand pleci in vacanta cu ele, cum te descurci pe drum cand fiecare vrea ceva diferit?

D.T.: Am totul pregatit. In ceea ce priveste micile dispute, cu un CD cu povesti rezolv totul: cea mare stie deja ce urmeaza iar cele mici ba dorm, ba mai vorbim. Facem pauza de 10 – 15 minute de la drum la fiecare 50 de minute, ne oprim intr-o benzinarie, mai mancam ceva, mai schimbam subiectul, daca e necesar.

Care sunt calitatile care te-au ajutat sa treci peste momentele dificile?

D.T.: Eu nu sunt un tip care se panicheaza asa usor, nu mi-am pierdut rabdarea niciodata. Daca vreodata e langa mine un accident mortal, ma duc sa vad ce se poate face. Nu mi-a placut niciodata sa fiu medic, dar am sangele rece.Tin minte ca odata Rebecca a inghitit o moneda, sau asa spunea ea. Am mers la urgente, i-a facut o radiografie, dar nu avea nimic. S-a rezolvat.

Cand au fost bolnave, le-ati separat? Ai luat tu una dintre fete si a pastrat mama lor pe celelalte doua?

D.T.: Nu pentru ca sunt obisnuite sa stea impreuna si daca le despart, nu stau mult una fara alta, incep sa planga. Noi nici nu am instalat ideea de “acasa la mama” si “acasa la tata”. Am considerat ca este mai bine sa numeasca un singur loc “acasa”, la mama lor.

Cum te intelegi cu mama lor in ceea ce priveste programul?

D.T.: Iti dai seama ca avem si conflicte, altfel nu am fi ajuns la divort. Avem o comunicare buna, dar mai sunt probleme: poate uneori facem un program si eu intarzii sau nu mai ajung deloc. Cel mai important este sa se simta fetele iubite. Restul se rezolva intr-un fel sau altul. Nu e usor, mai ales ca eu am fost plecat aproape tot timpul.

Interviu apărut în revista Ce se intampla doctore.