O emoție puternică, o mirare și un cadou albastru parfumat cu o fundiță albă! Sau ce simți când copiii devin Moș Crăciun-ul tău.

În Ajunul acestui Crăciun m-am simțit din nou ca în copilărie. Preț de câteva minute, nu am înțeles cum de un cadou albastru cu o fundă albă, delicată, a ajuns sub bradul nostru. Un cadou pentru mine!

Venisem cu Mihai de la locul de joacă și, în timp ce mă dezbrăcam, l-am trimis să vadă dacă a venit Moșul. Și când Mihai a venit, rapid, în stilul caracteristic, entuziasmat nevoie mare, că găsise o cutie sub brad, la început am crezut că glumește. “Mihai, cutia aceea albă era dinainte acolo”, încercam eu să-l lămuresc pe Prâslea în legătură cu o cutie mare, primită de la prietenele mele Crăciunițe de la Sephora, în care se ascundea o cremă delicioasă cu nuci pe care o programasem la degustat în ziua de Crăciun. “Nu, nu, e o cutie mică, albastră”, spunea Mihai în timp ce venea cu dovada în mânuțe. Am lăsat tot și din doi pași eram în sufragerie și ne minunam amândoi de cadoul de la Moș. “Pentru cine o fi?”, mă gândeam în timp ce încercam să îmi dau seama cine ar fi putut pune minunea sub brad. N-avea cine, mai ales de când și mama plecase într-un loc mai bun, de unde nu putea materializa astfel de daruri.

 Ai mei părinți au știut întotdeauna să mă surprindă cu darurile de Crăciun. Făceau ei un scenariu, că întotdeauna rămâneam uimită de ideile lor năstrușnice.

În copilărie, tata era maestru în a plasa cadoul de la Moșul sub brad fără să îmi dau seama, chiar și când eram măricică. Era atât de bun la asta că și în ultimii ani ai vieții, în cărucior cu rotile fiind, avea o armată de ajutoare care aflau cumva ce îmi doresc și reușea să cumpere și să găsească momentul să îl așeze sub brad. De când n-a mai făcut el asta, Sărbătorile de Crăciun n-au mai avut farmecul de altădată. A încercat mama să-i țină locul, însă recunoștea și ea, că nu avea dexteritatea și magia cu care reușeau împreună să creeze scenariul perfect. De când a plecat și ea, nici nu m-am mai așteptat să fiu surprinsă așa de frumos. Până sâmbătă, de Ajun.

În timp ce Mihai despacheta nerăbdător cadoul albastru cu fundiță albă, a intrat băiatul meu cel mare în cameră. Am știut în acea secundă cine era Moș Crăciun. Dar nu știam încă pentru cine. Însă când de sub hârtia fină și lucioasă de culoarea cerului senin s-a ivit o cutie roz, de parfum, am știut. Pe mine mă vizase Moșul! Mi-au dat lacrimile și l-am îmbrățișat, deși știam că îl pot deconspira în fața fratelui.

Preț de câteva minute am retrăit magia din copilăriei mele! Serile cu miros de brad și cozonac, emoția așteptării, poveștile frumoase despre cum reușește Moșul să ajungă la toți copiii într-o singură noapte. Abia acum am înțeles. Moșul are ajutoare. Și, se pare, că nu numai printre adulți. Ci și printre adolescenți. Și, deși aș fi jurat că nimeni niciodată nu mai are cum să mă ia prin surprindere, seara de Ajun mi-a demonstrat contrariul.

P.S. Anca Iubu, să știi că fiul meu a ales de la voi parfumul Arianei Grande, Sweet like candy!