Cursuri de perfecționare cu un medic pediatru israelian

interviu medic pediatru
Sursa foto: Pinterest.com

Un medic pediatru este ceea ce eu numesc „un ghicitor cu mulți ani de școală și experiență”. El trebuie să depisteze ce probleme are un copil, deși acesta nu știe sau nu poate încă să spună cu precizie unde îl doare. La asta se adaugă panica părinților, care, pe bună dreptate, se tem pentru sănătatea micuțului. În plus, au tendința să exagereze în privința simptomelor pe care ei cred că le are copilul.

În România, 10% din absolvenții de Medicină care au ales pediatria pleacă în străinătate. Deficitul de medici pune o presiune imensă pe sistemul medical, cu consecințe care se răsfrâng, inevitabil, asupra pacienților. Printre aceștia se numără și cea mai vulnerabilă categorie – copiii.

Citește și: Bolile copilăriei – simptome și tratament

Pentru îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul pediatriei, Rotary Club România și Rotary Club Kishon din Israel au inițiat un seminar susținut și coordonat de reputatul prof. dr. Itay ShavitClinical Associate Professor la Institutul de Tehnologie –Technion, Haifa-Israel și Președinte al Societății Israeliene de Pediatrie.

medic pediatru Itay Shavit
Prof. dr. Itay Shavit
Aprobat de Academia Americană de Pediatrie, cursul de Medicină de Urgență în Pediatrie a fost conceput pentru a oferi cunoștinte de bază furnizorilor de servicii medicale care, prin departamentele lor, asigură asistență medicala sau medico-chirurgicală copiilor.
Scopului cursului este de a educa, nu de a certifica o competență. El oferă medicilor informațiile necesare pentru managementul (evaluarea și intervenția promptă terapeutică) situațiilor de urgență atât în prespital, cât și în spital (camerele de gardă ale secțiilor de pediatrie și unitățile/compartimentele de primiri urgențe).
Despre aceste cursuri de perfecționare utile unui medic pediatru în România am discutat cu prof. dr. Itay Shavit. El mi-a spus care sunt principalele deosebiri între sistemul medical israelian și cel românesc, în ceea ce privește pediatria, dar și ce este „ora de aur”, considerată crucială în tratarea unei traume la copil.

Lacunele unui medic pediatru în România

Bianca Poptean: Povestiți-mi mai mult despre ceea ce faceți în această perioadă în România.

Prof. dr. Itay Shavit: Susțin un curs timp de două zile, care poartă denumirea de APLS (Advanced Pediatric Life Support). Practic, este un curs creat de Societatea Americană de Pediatrie, care conține o multitudine de lecturi. Eu sunt unul dintre directorii acestui curs. Ideea a fost să ne unim cu toții și să susținem acest curs în România. Anul acesta susținem cel de-al patrulea curs aici. Același curs este susținut și în Israel.

B.P.: Cui se adresează acest curs? 

I.S.: Cursul este dedicat tuturor fizioterapeuților care se ocupă cu copiii. În România există două tipuri de fizioterapeuți care lucrează cu copiii: pediatrii și medicii care se ocupă de traume/chirurgii de urgență. Pediatrii din România suferă de multe lacune în domeniul resuscitării traumelor, iar chirurgii de urgență nu au suficiente cunoștințe legate de traumă. Noi putem ajusta cursul în funcție de nevoile doctorilor, astfel încât să le satisfacem dorințele și necesitățile. Nu are sens să învățăm oamenii o multitudine de informații inutile.

B.P.: Care sunt feedbackurile lor la final de curs?

I.S.: Feedbackul este de fiecare dată pozitiv. Ni se comunică tot timpul că avem un curs foarte practic și cu informații extrem de utile. Noi ne organizăm cursul nu doar în funcție de aptitudinile medicilor, ci și de aparatura utilizată de aceștia. De multe ori preferăm chiar să aducem noi o serie de aparaturi care nu sunt folosite, tocmai pentru a exemplifica pe cât de concret posibil ceea ce predăm.

Sistemul medical: Israel vs România

B.P.: Cum ați cataloga doctorii din România?

I.S.: E o întrebare dificilă. Din moment ce suntem invitați, nu putem avea un mecanism de feedback. În Israel, de exemplu, aplicăm anumite teste, pe care dacă studenții nu reușesc să le treacă nu pot urma cursul. În cazul acesta, nu mă pot pronunța cu exactitate. În Israel, cursul face parte din acreditarea lor, însă în România nu este obligatoriu. În toată lumea, medicina este similară. În Israel, noi suntem extrem de expuși la medicina americană și canadiană.

B.P.: Cu ce se deosebește sistemul medical israelian de cel românesc, în ceea ce privește pediatria?

I.S.: De exemplu, pentru a fi un medic pediatru în Israel, ai nevoie de patru ani și jumătate de specializare în acest domeniu în plus față de facultatea de medicină. Acest lucru variază în funcție de specializare. Sistemul este diferit față de România. Toate cazurile noastre de traumă se tratează prin sedare, aici însă nu se procedează la fel. Medicii pediatri nici măcar nu se confruntă cu cazurile de traumă, iar noi încercăm pe cât posibil să combinăm cele două domenii, să nu mai fie separate.

B.P.: Ați spus că îi învățați să trateze copiii în mod independent, cât mai rapid, fără a fi nevoie să mai apeleze la fel de fel de specialiști. Povestiți-mi mai mult.

I.S.: Există un anumit aspect foarte important care poartă denumirea de „oră de aur” – aceasta fiind crucială în tratarea unei traume. De exemplu, ieri și astăzi ne-am concentrat pe urgențele medicale, ca urmare a faptului că toți studenții acestui curs sunt medici pediatri din București. Le-am prezentat o serie de tehnici care nu sunt cunoscute momentan în România. Majoritatea locurilor din Israel au medici pediatri specializați și pe cazurile de traumă. Noi nu avem nevoie să apelăm, de exemplu, la un cardiolog pentru a ne ajuta într-un caz traumatic. Și nici nu este recomandat, deoarece se pierde foarte mult timp în mod inutil. Ceea ce fac medicii pediatri este să caute diverse probleme și să găsească modalități de a le trata – de exemplu, ecografii, electrocardiograme etc. Atunci când ne focalizăm pe caz în mod corespunzător, reușim să obținem cele mai bune informații și să salvăm vieți, fără a pierde timpul.

Deficitul de personal medical și drepturile pacientului

B.P.: Ce îi sfătuiți pe medicii români? 

I.S.: Noi încurajăm fizicienii și managerii să călătorească mult și să descopere cât mai multe sisteme medicale. Este important de asemenea și să fie specializați atât pe partea de pediatrie, cât și pe partea de traumă. Astfel, în momentul în care pacientul se prezintă de urgență la spital, el va fi tratat în mod corespunzător de un medic capabil și bine instruit.

B.P.: Din păcate, deficitul de personal medical în România este o problemă care pune piedici în acest sens…

I.S.: Știu că majoritatea spitalelor de urgență din București sunt pline de rezidenți și că există o forță de muncă extrem de scăzută din această perspectivă. Anumite spitale din România nu au suficienți doctori, din păcate. În Israel, pacienții pun foarte multe întrebări și au extrem de multe pretenții. Drept urmare, noi nu ne confruntăm cu astfel de probleme. În ultimii ani, lucrurile s-au mai îmbunătățit și în România, însă nu suficient. Aici se permit încă foarte multe nedreptăți și nu se cunosc/respectă drepturile suficient de bine.

B.P.: Pare că ați avut de-a face cu o astfel de situație. Ne puteți spune mai multe?

I.S.: Acum 6-7 ani, vicepreședintele spitalului din Israel, unde lucram, a decedat. Călătorea prin România, prin munții Carpați, și a început să manifeste o serie de dureri la nivelul pieptului. A fost dus la spital, analizele au fost trimise prin fax către spitalul nostru. A reieșit că avea nevoie de o operație pe cord pentru a-i putea fi salvată viața. Aceasta este o operație de rutină – în Israel poate fi realizată în orice fel de spital, în mai puțin de o oră. În România însă, nu exista niciun spital în apropierea acelui loc, în care să se poată realiza această intervenție. Din acest motiv a fost nevoie ca pacientul să fie transportat cu un elicopter către București. Până când a reușit să ajungă elicopterul, a decedat.

Consider că mai este mult de muncă în sistemul medical românesc. Cred că este inacceptabil ca viața unui pacient să depindă de norocul său – există sau nu există în jurul său spitale care pot realiza o procedură/ există sau nu există elicoptere disponibile pentru a fi transportat pacientul etc. Multe lucruri în viață țin de noroc, însă în medicină, dacă un pacient poate fi salvat, trebuie să fie salvat, în special dacă vorbim despre copii, care au o viață întreagă de trăit înainte.