Ce le spunem copiilor despre sex?

Sursa: Google

Meg Hickling este un nume celebru în Canada. De 25 de ani, ea ţine lecţii de «ştiinţa corpului» şi sãnãtate sexualã pentru copii, adolescenţi şi pãrinţii lor. Viziunea şi influenţa «profei de sex», cum o numesc copiii, au fost recompensate cu nu mai puţin de cinci distincţii, între care Ordinul Columbiei Britanice. Cu ocazia lansării la editura Humanitas a cărţii scrise de Meg Hickling Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex-Ghidul părintelui/profesorului, am avut plăcerea să o întâlnesc pe cea care militează de două decenii şi jumătate pentru a-i informa pe cei mici de la vârste fragede despre lucruri pe care şi oamenii mari le vorbesc şoptit.

Bianca Poptean: Uitându-mă prin carte, am observat faptul că dumneavoastră susţineţi că fiecare vârstă beneficiază de anumite caracteristici. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-4 ani este specifică descoperirea organelor genitale. Consideraţi că este important să le vorbim despre sex şi despre rolul acestora încă de la vârste mici?

Meg Hickling: Da, deoarece încă de când se nasc, copiii deţin mai multe informaţii decât ştiu părinţii, de fapt. Pe măsură ce copilul creşte şi dezvoltă limbajul, este bine ca părinţii să înceapă să îi ajute la descoperirea corpului lor. Desigur, odată ce vor explora acest tărâm, întrebările nu vor înceta să apară („Dar eu de ce am şi ea nu are?”), iar părinţii trebuie să aibă grijă să le explice tot ceea ce este necesar să ştie despre organele lor genitale. O modalitate de face diferenţierea între organele genitale feminine şi masculine este prin a le spune copiilor faptul că de fapt testiculele există la ambele sexe, dar la fetiţe se află în interior. Motivul pentru care băieţii dispun de ele la exterior este datorat lichidului seminal pe care îl conţin. Important de explicat este şi fenomenul concepţiei în sine. Trebuie să ştie faptul că un bebeluş nu se află în burtică, aşa cum se spune de cele mai multe ori, ci în uter, şi a ajuns acolo prin procesul de fecundaţie. Explicându-le care este adevărul, părinţii vor crea o relaţie minunată cu copiii lor. Obişnuiam să merg la deţinuţii din diverse închisori pentru a afla mai multe despre gândirea celor care molestau copii. Am aflat un lucru foarte important – ţintele acestor prădători erau copiii care ştiau cel mai puţin despre sexualitate, deoarece aceştia erau şi cei care ar fi tăcut şi nu ar fi spus prin ce suferinţe trec. Un copil educat ar şti să spună nu, încă din momentul în care un prădător sexual l-ar aborda.

B.P.: În România, noi nu am avut niciodată ore dedicate educaţiei sexuale, sexul în sine fiind considerat mai degrabă un tabuu. Eu mă apropii de vârsta de 40 de ani şi pot spune faptul că părinţii mei nu au vorbit cu mine despre aceste lucruri decât în jurul vârstei de 16-17 ani, la nivel superficial. Cred că erau temători, aşa că mi-au indus şi mie teama de sex – mai bine să îmi fie teamă de sex pentru a nu-l practica, decât să cunosc adevărul.

M.H.: Deoarece părinţii tăi au fost privaţi de educaţie sexuală, ai fost şi tu. Din acest motiv spun că este foarte greu să obţii schimbarea unei întregi culturi. Noi trebuie să ştim, ca persoane informatoare, faptul că durează ani de zile până când vom putea vedea rezultatele dorite, însă acest lucru nu trebuie să ne demotiveze din a continua să vorbim cu copiii. Şi în occident există de multe ori şi părinţi care nu doresc participarea copiilor la orele de educaţie sexuală, dar în aceste cazuri, părinţilor li se solicită predarea individuală, acasă, conform planului de lecţii, la final copilul fiind nevoit să susţină acelaşi test precum ceilalţi colegi.

B.P.: Din păcate, în România, nici la ora actuală nu se fac ore de educaţie sexuală. Orele de dirigenţie nu acoperă informaţiile necesare pe care copii trebuie să le cunoască, subiectele fiind mai degrabă de natură civică. Dacă unui copil nu i se face această educaţie în rândul familiei, el nu o va putea asimila decât citind pe internet sau discutând cu colegii.

M.H.: Când predau la universităţi, în America, întreb studenţii cât de mult consideră că ştiu despre sănătatea/educaţia sexuală. Studenţii au vârste cuprinse între 20-60 de ani, să spunem. Femeile răspund cel mai adesea faptul că ştiu tot ceea ce trebuie, deoarece deja au copii. Dar de unde ar fi putut şti, dacă orele de educaţie sexuală nu au existat? De la surori, prietene.. Dar întrebarea este – ele de unde au învăţat? Pot vedea uimirea pe faţa lor, deoarece niciodată nu s-au gândit la această întrebare până în acel moment. A fost realizat un studiu în Japonia, prin care studenţii au fost întrebaţi de unde au învăţat despre sex. 1% au răspuns cu cadre medicale, 3% cu familia şi restul cu prieteni, cunoştinţe. Ceea ce am descoperit eu este faptul că părinţii şi-ar dori să discute cu copiii lor, însă nu găsesc modalitatea corectă prin care să o facă. Dacă îi văd că se ruşinează, de exemplu, se tem să ducă discuţia mai departe. Pentru un copil este normal să fie curios, datorită horomonilor, dar ei sunt protejaţi de ruşine.

B.P.: Aici, multă vreme a existat mentalitatea conform căreia femeia trebuie să aibă prima experienţă sexuală cu soţul ei, după căsătorie. Aşa au fost şi părinţii mei şi m-au învăţat asemenea. Acum, mentalitatea nu mai este la fel, dar înainte se punea foarte tare accentul pe acest tip de gândire.

M.H.: Acest lucru mă face să îţi adresez ţie o întrebare – comuniştii au distrus toate bisericile, de ce?

B.P.: Bisericile erau ca un refugiu. Nu ni se permitea să ne botezăm copiii sau să ne căsătorim în biserici, dar cu toate acestea, tocmai prin interzicerea respectivelor acte, statutul bisericii a crescut, devenind din ce în ce mai puternică. Biserica noastră este şi foarte strictă, spre deosebire de alte religii, motiv pentru care, mamele care obişnuiesc să îşi educe copiii conform standardelor religioase, au o mentalitate mult mai închisă.

M.H.: Un lucru pe care biserica îl promovează este rezolvarea conflictelor maritale indiferent de gen, doar pentru dragul copiilor. Această concepţie mi se pare greşită, deoarece este mult mai greu pentru un copil să crească cu doi părinţi care nu se înţeleg decât cu un părinte care să îl iubească şi să îi ofere linişte. Din nou, aduc în discuţie importanţa educaţiei sexuale, care oferă dincolo de informaţiile de bun simţ şi un sprijin pentru deciziile din viitor, ale copiilor. Vorbeam astăzi despre violuri. Iată că acestea au o rată destul de mare la nivel global. Dacă ar exista educaţie sexuală în fiecare ţară în care rata violurilor este ridicată, atunci acestea s-ar diminua considerabil.

B.P.: Legat de categoria de vârstă 2-4 ani, ar trebui să începem prin a le explica cu termeni ştiinţifici sau într-un limbaj colocvial, uşor de înţeles pentru ei?

M.H.: Dacă aş preda lecţii prenatale, i-aş învăţa pe părinţi termenii ştiinţifici. De foarte multe ori, părinţii oferă explicaţii diverse copiilor, utilizând termeni diferiţi, chiar dacă în esenţă, ei reprezintă aceleşi lucruri. Această modalitate de învăţare poate crea confuzie în rândul copiilor. Nu are niciun rost să camuflezi limbajul ştiinţific. Un exemplu pe care îl pot oferi pentru a-mi susţine argumentul constă în copiii care sunt abuzaţi şi depun mărturie în tribunal. Cei care cunosc termenii ştiinţifici sunt consideraţi a fi martori mult mai buni spre deosebire de restul, avâd abilitatea de a explica cu exactitate care au fost problemele.  Din experienţa mea de asistentă medicală, pot povesti cazul unui bărbat care nu a urinat timp de o săptămână şi a venit în condiţii foarte grave la doctor. L-am întrebat de ce nu a venit până la momentul respectiv, iar acesta mi-a spus faptul că i-a fost ruşine să vină şi să îşi prezinte problema, deoarece nu ştia că termenul ştiinţific pentru organul său genital este penis.

B.P.: Pentru final de interviu, care consideraţi că sunt cele mai importante mesaje pentru părinţii copiilor din România?

M.H.: Să înceapa educaţia sexuală pentru copiii lor la vârste cât mai fragede şi să îşi amintească faptul că predau ştiinţă, sănătate şi siguranţă copiilor. De asemenea, să nu creadă că oferă prea multă informaţie. Dacă vrei să ai un copil care să fie în siguranţă, începe devreme, vârsta adolescenţei este deja o perioadă destul de înaintată!