Copiii care-ti vad sufletul

Copiii care-ti vad sufletul

În câteva cuvinte despre lumea copiilor cu deficiente de vedere, aşa cum am văzut-o şi perceput-o eu.

Experienta traita alaturi de Mihai, baiatul meu cel mic, m-a facut sa descopar „lumea” copiilor cu dizabilitati. O lume in care lupta pentru fiecare progres este uriasa, dar si satisfactiile sunt pe masura. O lume in care exista suferinta, dar si multa bucurie. O lume in care copiii sunt cei care ne ofera noua, parintilor sau terapeutilor si medicilor din jurul lor, cele mai importante lectii de viata.

Mi-au placut dintotdeauna copiii. Pofta lor de viata, sclipirea din privire si zambetul poznas. Curiozitatea, franchetea cu care iti spun cele mai simple adevaruri, naturaletea, privitul direct in sufletul tau, toate si multele altele, m-au transformat in cel mai mare fan al lor. Iar copiii care, dintr-un motiv sau altul, au venit pe lume cu anumite deficiente sunt si mai aproape de sufletul meu. Mai ales datorita experientei traite alaturi de Mihai, baiatul meu cel mic. Am invatat de la acesti copii ce inseamna sa cazi – si la propriu si la figurat de zeci, sute de ori, si sa te ridici de fiecare data cu zambetul pe buze. Am invatat de la fiecare suflet pe care l-am intalnit ce inseamna sa fii puternic, sa lupti, sa nu te descurajezi, sa crezi, sa ai incredere in cei de langa tine, sa te bucuri de fiecare clipa…. Chiar daca multi dintre ei sunt in scaune cu rotile, altii abia intrezaresc, unii poate n-au auzit niciodata glasul mamei sau, poate, au fost diagnosticati cu o boala incurabila. Si, cu toate astea, ei zambesc. Pentru ca sunt niste invingatori. Pentru ca fiecare zi este o dovada ca si-au depasit limitele, pronosticurile medicale sau asteptarile celor care, sa zicem, le evalueaza deficientele.

Copiii cu deficiente de vedere vad direct in sufletul tau

Ma simt foarte apropiata de acesti copii si inteleg, intr-un fel, suferinta parintilor,tocmai pentru ca si baietelul meu s-a nascut cu retinopatie de prematuritate. Un tratament revolutionar si indemanarea unui medic priceput i-au oferit lui Mihai “lumina ochilor”. M-am pus de multe ori in locul parintelui unui copil nevazator, dar am alungat rapid acest gand, fiind recunoscatoare Cerului ca Mihai se poate minuna de culorile curcubeului.
Datorita unui prieten bun cu state vechi in al voluntariatului, Prem Roopchandani, anul trecut pe 6 decembrie am intrat in lumea copiilor cu deficiente de vedere. I-am cunoscut mai bine, m-am mirat de increderea pe care o au unul in altul, de ardoarea cu care se bucura de viata. Atunci, la serbarea de Mos Nicolae, am avut revelatia ca trebuie sa infiintez o Asociatie pentru copiii cu dizabilitati, alaturi de bunul meu prieten cu dorinte similare. Si, din primavara, am inceput sa organizam tot felul de activitati care sa le aduca zambetul pe buze. Asa i-am cunoscut mai bine, i-am vizitat, i-am vazut la scoala, am inteles mai multe din ce inseamna sa traiesti cu o astfel de deficienta grava. “Le este mai greu sa se adapteze celor care, din cauza unui accident, si-au pierdut vederea, decat celor care s-au nascut asa”, mi-a marturisit Cosmina Cazan, directoarea Scolii pentru copii cu deficiente de vedere din Bucuresti, o femeie puternica, dar de o blandete aparte.

La scoala, ca in familie

Copiii cu astfel de probleme sunt primiti inca din primii ani intr-o scoala speciala.“Pentru ca cei mai multi sunt din provincie, noi, profesorii le tinem loc si de mama, si de tata, si de bunici”, spune Cosmina Cazan care recunoaste ca a lucra cu astfel de copii este o misiune dificila. “Pentru ca te atasezi emotional”, continua ea. “Si pentru ca, odata ce te atasezi de astfel de suflete, ti se schimba total prioritatile. Intelegi ce este cu adevarat important in viata. Plus, ca datorita lor inveti sa te descoperi”.
Atunci, la serbarea de pe 6 decembrie, nu stiam de ce sa ma mai mir: de vocea impresionanta a copiilor de pe scena sau de cardurile de copii care se tineau strans de mana, fiind condusi de unul dintre ei, care intrezarea cate ceva. “De mici sunt invatati sa aiba grija unul de altul. Cei care vad cat de cat ii au in grija pe cei complet lipsiti de vedere”, mi-a marturisit dansa.  Pe mine m-a frapat, de fiecare data cand am fost in mijlocul lor, rabdarea cu care fiecare asteapta sa fie ajutat, dar si increderea totala pe care o au in cei ce intrezaresc sau vad mai bine.

Vedete atasate de copiii nevazatori

Mi-amintesc momentul in care, tot pe 6 decembrie, un pusti brunetel cu pielea alba m-a intrebat cum arata marea. Si nu am stiut cum sa ii descriu. Apoi am aflat ca si el, dar si alti colegi, isi doreau enorm sa “vada” marea. Iar visul lor s-a implinit in luna mai cand 100 de copii si 80 de adulti (parinti si profesori) au plecat intr-o excursie organizata de Asociatia ABCD Kids. Alaturi le-a fost si designerul Kinga Varga. “Unii dintre ei erau prima oara la mare. A fost emotionant sa ii vad cum ascultau valurile si simteau nisipul. Este incredibil cata bucurie se citea pe chipul lor”, a spus Kinga care le-a oferit Bratara prieteniei ca amintire a acestei excursii de neuitat. “Am fost cu telegondola, ne-am jucat pe malul marii si la un loc de joaca special amenajat. A fost o experienta incredibila, o lectie de viata. Este emotionant sa vezi cata forta exista in aceste suflete minunate.”
Dupa o zi petrecuta alaturi de ei – de la emotiile din autocar in asteptarea marii, la imaginea tulburatoare in care ascultau valurile, pipaiau nisipul si simteau briza, pana la cantecele si scenetele interpretate cu atata talent pe drumul de intoarcere –m-am simtit si mai recunoscatoare ca eu POT vedea marea, ca Mihai se poate bucura de culori. Si fericita ca am intalnit niste sufletele luptatoare care m-au invatat ce inseamna sa te bucuri de viata.

Un alt moment tulburator a fost lectia de gatit cu Elena Lasconi, in preajma zilei de 1 iunie. Dupa ce i-a invatat cum sa prepare un desert delicios cu iaurt, mascarpone si capsuni, castigatoarea Masterchef-Proba celebritatii a spus cu mana pe inima ca ochii nevazatorilor sunt oglinda iubirii.”Au fost momente in care abia imi puteam stapani lacrimile. A fost emotionant sa ii vad atat de fericiti, dornici sa se implice si sa invete lucruri noi. M-au coplesit atunci cand mi-au spus ca nu o sa uite toata viata lectia de gatit. Le multumesc acestor minuni, acestor luptatori si ii multumesc si Lui Dumnezeu pentru ca inca o data, paradoxal, m-au facut sa “vad” ceea ce merita sa fie vazut. “, a declarat Elena Lasconi care a promis ca se va intoarce la Scoala pentru copii cu deficiente de vedere si cu alte ocazii. Elena a fost atat de impresionata, ca noi toti cei prezenti, incat atunci cand a ajuns acasa s-a apucat si a scris pe blogul personal (www.elenalasconi.ro) despre aceasta experienta.

Puterea exemplului sau speranta pentru viitor

Integrarea in societate si castigarea unei anumite independente ar fi cele mai importante scopuri ale scolarizarii acestor copii. Cei sapte profesori nevazatori din scoala, fosti elevi transformati in voluntari, dar si elevi care acum sunt studenti sau masteranzi la facultati de renume sunt modelele care demonstreaza ca si acesti copii pot deveni ceea ce isi doresc. Iar noile tehnologii – de la imprimante Braille sau aplicatii pe telefon sau tablete care se activeaza vocal sau care transforma orice carte de pe internet intr-un fel de audiobook – le ofera accesul la informatie mult mai usor. Programele de accesibilizare a unor muzee din capitala, crearea unor device-uri care sa ii ajute sa se orienteze mai bine in spatiu, plus alte facilitati tehnologice le ofera azi, mai mult decat in trecut, posibilitatea de a recupera minusul de informatii datorat hanicapului vizual.

Articol publicat in revista Ce se intampla doctore.