Cele mai frumoase clipe

Cele mai frumoase clipe

Lucruri simple care ma fac fericita.

Sunt multe lucruri in lumea asta care imi fac ochii sa sclipeasca. De bucurie. Sunt momente in care simt ca mi se taie respiratia, la propriu. Si nu am nevoie decat de lucruri simple care creeaza acele momente magice, franturi de viata ce se transforma in cele mai sclipitoare amintiri.

Pentru ca mintea mea e organizata, a clasificat deja in trei categorii ceea ce ma face sa ma simt minunat.

In cea dintai dintre toate este ORICE activitate alaturi de copiii mei. Cele mai banale jocuri devin momente de neuitat care imi intiparesc pe buze un zambet larg. De la „escaladatul” unui deal cu iarba proaspata, la luarea cu asalt a toboganelor acvatice, de la clasicul dat in leagan la activitatile zilnice ale celui mic (gimnastica si kinetoterapie, sedinte de logopedie sau alte terapii care il ajuta pe Mihai sa recupereze faptul ca s-a nascut prematur), toate au ceva special. Pentru ca intalnim oameni frumosi, vedem locuri minunate si ne bucuram unii de altii. Si cand le vad sclipirea din ochi, cand le aud rasetele ghiduse si le vad grimasele poznase, simt valuri de bucurie simpla, de o profunzime greu de descris.

O alta categorie importanta cuprinde activitatile cu toti cei dragi (altii decat copiii). Ador sa stau la povesti cu mama sau sa ascult cu gura cascata ultimele aventuri sentimentale ale prietenelor mele. Sunt uimita de tipologiile masculine descrise, de povestile cu iz de telenovela si de experientele din vietile lor.

Si a treia, dar cea mai intensa din ultima vreme, consta in categoria lucrurilor pe care le fac pentru mine. Este o categorie mai noua cu experiente recente. De ce? Pentru ca in valtoarea evenimentelor din viata mea, recunosc, uitasem de mine. De ce imi place, ce vreau, ce ma implineste ca femeie, in alta calitate decat aceea de mama, fiica sau iubita. Am redescoperit si revalorizat lectura unei carti romantioase sau cea a uneia de dezvoltare personala, un masaj relaxant la spa sau o sporovaiala care te binedispui in timpul unei manichiuri la salon, un film bun si, mai nou, experienta de a descoperi magazine de pe stradute intunecoase cu personaje minunate (de exemplu, cel mai recent este un proprietar octogenar, fost pilot despre care s-au scris carti si s-au realizat documentare, un domn elegant cu adevarate veleitati de „cititor” in masti africane).

Am vrut sa para ca totul e foarte organizat, clasificat si bine etichetat in mintea mea. Dar este exact invers. Dar si asta a fost o joaca. De fapt, imi place sa ma joc, sa vad partea buna a paharului chiar si atunci cand e aproape gol, sa ma bucur de orice fac si sa o transform intr-una care sa-mi faca placere (chiar daca nu se incadreaza in niciuna din „categoriile” de mai sus. Si sa vad frumosul din oameni, locuri si intamplari. Si stiti ce? De cand am inceput sa gandesc astfel, atrag doar experiente minunate. Cred ca tot ce conteaza este cum vezi tu omul din fata ta, locul in care te afli si intamplarea prin care tocmai ai trecut. Am invatat ca, de fapt, totul depinde de cum te „setezi”.

Articol scris pentruwww.avonconnects.com.ro