Beneficiile practicii yoga asupra inflamației cronice

yoga

Fiecare practicant de yoga obişnuit a simţit la un moment dat efectele vindecătoare ale practicii yoga asupra vieţii de zi cu zi, de la sănătatea fizică la bunăstarea psihologică. Dincolo de acest fapt, dacă ai practicat un timp, garantat ai experimentat o mare vindecare în faţa unei boli fizice sau psihice. Beneficiile practicii yoga sunt evidente celor care o practică. Cum apar aceste beneficii însă nu este foarte clar. Studiile continuă să se desfăşoare şi să vină cu concluzii uluitoare. 

Legătura dintre yoga și inflamații

Pe lângă alte beneficii, studiile susţin că yoga reduce inflamaţia din organism. În anul 2014, un mare studiu publicat în Jurnalul Clinic Oncologic a descoperit că practica regulată de yoga a avut un efect substanţial asupra nivelurilor de inflamaţie la supravieţuitorii cancerului de sân.

Studiul realizat la Universitatea de Stat din Ohio, a urmărit 200 de supravieţuitori ai cancerului de sân, care nu au mai păşit niciodată pe un covoraş de yoga. De-a lungul a douăsprezece săptămâni, au introdus jumătate dintre participanţii la studiu într-o practică yoga, care consta într-o serie de cursuri de 90 de minute. În plus faţă de sesiunile din clasă care se desfăşurau de două ori pe săptămână, grupul a primit şi DVD-uri cu exerciţii pentru acasă şi a fost extrem de încurajat să practice şi pe cont propriu.

La trei luni după terminarea tratamentului, participanţii care au beneficiat şi practicat yoga de cel puţin două ori pe săptămână au raportat un nivel de oboseală mai scăzut şi niveluri mai ridicate de energie, spre deosebire de corespondenţiiii lor non-practicanţi. Cu toate acestea, studiul nu s-a bazat doar pe rapoartele verbale ale subiecţilor participanţi. Cercetătorii au efectuat de asemenea şi o serie de teste de sânge înainte şi după studiu, investigând prezenţa a trei markeri de inflamaţie. La subiecţii care practicau yoga, toţi cei trei markeri au fost mai mici cu 10-15%, ceea ce demonstrează că sentimentul de bunăstare a practicii yoga nu este pur şi simplu un efect placebo.

Atunci când ne gândim la inflamaţie, avem tendinţa să ne gândim la o zonă uşor roşie din jurul unei tăieturi sau a unei dureri la nivelul unui muşchi. Aceasta este o reacţie naturală la rănire sau iritaţie, o parte importantă a capacităţii organismului de a se vindeca. Există cu toate acestea şi un alt tip de inflamaţie, numită inflamaţie tăcută, pe care nu o putem percepe sau simţi.

Inflamaţia cronică, care nu se opreşte, este însă o problemă diferită. Inflamaţia cronică a fost,de fapt legată de o serie de boli, inclusiv bolile de inimă, diabetul, boala Alzheimer, accidentul vascular cerebral şi cancerul. Cercetările au arătat că inflamaţia cronică poate deteriora supapele inimii şi incluziv celulele creierului. De asemenea, poate contribui la accidente vasculare cerebrale şi poate fi un factor al rezistenţei la insulină care conduce la diabet.

Alte studii mai mici au arătat, prin măsurarea markerilor biologici, că practicanţii de yoga experţi au avut răspunsuri inflamatorii mai scăzute la stres decât practicanţii de yoga novici; că yoga reduce inflamaţia la pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi că yoga poate îmbunătăţi nivelurile esenţiale de glucoză şi insulină la pacienţii cu diabet zaharat.

Articol redactat pentru CSID