Augmentarea pomeților cu acid hialuronic – ce presupune intervenția și beneficii

augmentarea pomeților cu acid hialuronic

Despre augmentarea pomeților am tot auzit în ultima vreme, dar nu am avut curaj să încerc până nu am aflat tot ce se poate despre această metodă rapidă de menținere a frumuseții. Da, recunosc că fac parte din acea categorie de femei care sunt într-o permanentă căutare a metodelor de a menține cât mai mult timp tinerețea chipului. Știu, poate fi considerată o preocupare superficială, însă, ținând cont că în viața mea am de gestionat situații dificile, aceasta este my guilty pleasure  🙂 

Pentru că de ceva vreme observasem, mai ales în înregistrările video, că timpul începe să își lase amprenta pe chipul meu, am început să întreb în stânga și în dreapta orice medic estetician care îmi apărea în cale.

Și, după un interviu despre chirurgia postbariatrică, am abordat acest subiect (augmentarea pomeților și accentuarea șanțurilor nazo-labiale) cu doamna doctor Carmen Giuglea, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă la Centrul Medical Pogany.

Dânsa mi-a recomandat augmentarea pomeților cu acid hialuronic cu densitate mare (Voluma) cu efect de volumizare și, implicit, de întinerire.

„Din păcate, odată cu înaintarea în vârstă, tegumentul își schimbă caracteristicile și apar modificari ale reliefurilor feței prin câteva mecanisme care se cumulează. Este vorba despre fenomenul de resorbție osoasă, combinată cu atrofia țesutului adipos de la nivelul obrajilor și cu resorbția celui restant. Concomitent, are loc și o scădere a cantității de acid hialuronic din piele”, mi-a explicat dânsa.

În ce constă augmentarea pomeților cu acid hialuronic

Recunosc că, datorită faptului că este un medic cu experiență, este Șef Secție în cadrul Spitalului de Urgență Sf. Ioan și președinte al Societății Române de Chirurgie Estetică, am avut mai multă încredere să încerc această intervenție cu acid hialuronic dens.

Intervenția a fost rapidă, injectarea nu a durut mai mult decât o ușoară înțepătură (pentru că mi-a fost aplicată o cremă anestezică) și totul a durat maximum 20 de minute. Pielea – în locul înțepăturilor – a fost ușor înroșită, dar roșeața a dispărut în maximum un sfert de oră. Doamna doctor Giuglea mi-a recomandat să nu stau în căldură excesivă și să nu merg la saună.

Efectul este unul foarte discret. Chipul meu arată ca și cum aș fi foarte odihnită! Și voi arăta așa cel puțin un an!

Ma jos, iată ce spune doamna doctor Carmen Giuglea despre fillerele cu acid hialuronic:

„Tratamentul de primă intenție pentru ameliorarea acestor modificări, discrete inițial, dar care se pot accentua cu timpul, este reprezentat de folosirea fillerelor, adică a substanțelor care umplu zonele unde rotunjimile ideale dispar treptat. Implantul injectabil ideal ar trebui să fie înalt biocompatibil, adică să fie foarte bine tolerat de organism, să fie ușor de introdus și să aibă remanență cât mai lungă.”

De-a lungul timpului, au fost făcute multe studii medicale înainte de aprobarea acestora, iar în momentul de față există pe piată numeroase produse, cu diferite caracteristici și de calități diferite.

Efectele acidului hialuronic asupra pielii

Dintre fillere, cele mai cunoscute sunt grăsimea autologă (proprie), acidul hialuronic, colagenul și derivații sintetici.

Acidul hialuronic este o polizaharidă prezentă în mod normal în țesuturi, fiind localizată în procent de 50% la nivelul pielii. S-a dovedit științific că, odată cu vârsta, scade capacitatea organismului de a produce acid hialuronic, ceea ce va avea drept consecință uscarea pielii, apariția ridurilor și a laxității tegumentare.

Sursa foto: Pinterest.com

Introdus în țesuturi, are proprietatea și de a atrage apa și de a stimula producerea de colagen, neproducând reacții alergice. Pentru a fi mai durabil în timp, el este supus unui process de cross-linkare care-l stabilizează, protejându-l de o degradare rapidă, iar pentru a scădea durerea la injectare, i se adaugă în compoziție lidocaina (anestezic).

În funcție de concentrația de acid hialuronic a produsului, există mai multe tipuri, cu indicații diferite. Cu cât concentrația de acid hialuronic este mai mare, cu atât el este mai vâscos, mai dens, și se folosește pentru volumizare sau pentru modelări de contur facial. La o concentrație mai mică, acidul hialuronic este mai moale, se poate injecta mai ușor și mai superficial, putându-se folosi pentru umplerea șanțurilor nazogeniene sau pentru augmentarea buzelor. Iar acidul cu concentrația cea mai mică, adică cel mai moale și care se lasă ușor modelat după injectare este indicat  pentru corecția cearcănelor.

În cazul în care apar probleme (injectare in cantitate prea mare sau necorespunzătoare, reacții alergice întârziate) există posibilitatea degradării rapide a substanței cu ajutorul hialuronidazei, care se poate injecta în locul unde a fost introdus acidul, „topindu-l”.

Acidul hialuronic nu este un medicament, el este încadrat în categoria dispozitivelor medicale. De aceea el nu poate fi injectat de oricine se pricepe să facă o injecție. Din păcate, la noi în țară, în ultimii ani a luat amploare injectarea de către medici din specialități foarte diferite, chirurgicale sau nechirurgicale, pe baza unor cursuri neacreditate organizate de firmele producătoare, dornice de a-și crește vânzările, ba chiar și de către cosmeticiene.

Aceste practici sunt periculoase, iar Societatea Româna de Chirurgie Estetică a demarat demersuri pentru reglementarea acestor situații. Ceea ce trebuie să știe publicul larg este că persoanele acreditate pentru a injecta atât acid hialuronic, cât și toxină botulinică sunt doar chirurgii plasticieni și dermatologii.