Apa sărată – efecte benefice pentru piele și sănătate

Apa sărată este folosită de secole pentru tratarea multor afecțiuni. În Grecia antică, de exemplu, băile cu apă sărată erau un remediu des utilizat pentru problemele pielii, iar studii recente le confirmă acest efect benefic, mai ales în cazul persoanelor care suferă de psoriazis.

Hidrokinetoterapie cu apă sărată

De curând am avut ocazia să mă răsfăț în cadrul complexului balnear SanConfind din Poiana Câmpina. Aici am testat pe pielea mea hidrokinetoterapia, adică o baie în apa sărată miraculoasă.

apa sărată

Apa sărată din Baza de Tratament provine dintr-un izvor din vecinătate și conține 320 de grame de sare naturală la litrul de apă (30% salinitate), cât are și apa din Marea Moartă. Iar efectele benefice ale acesteia sunt deja arhicunoscute!

Prin comparație, salinitatea Mării Negre este de doar 15,5 grame/litru, iar cea din Lacul Techirgiol, de 70-80 de grame/litru. De altfel, localitatea Poiana Câmpina era numită în secolul al XV-lea Poiana Sării.

Hidrokinetoterapia se efectuează cu ajutorul uneia dintre cele mai sărate ape minerale din țară (filtrată, recirculată și păstrată la o temperatură de 31–33˚C), în variantele terapie individuală sau de grup, pentru copii sau adulți, sub atenta supraveghere a unui profesor de cultură fizică medicală.

apa sărată

Kinetoterapia în apa sărată este mai puțin dureroasă, deoarece mișcările se fac mai ușor datorită efectului miorelaxant pe mușchii cu modificări de tonus. Cu cât concentrația de sare din apă este mai ridicată, cu atât forța hidrostatică de împingere în sus a corpului este mai mare. Astfel, efortul este redus la minimum, iar exercițiile kinetoterapeutice sunt mai ușor de executat.

Baza de Tratament este dotată cu trei bazine cu apă sărată: bazinul principal, cel de mers în contracurent (ambele cu adâncimea de 1,2 metri) și bazinul pentru copii (0,5 metri adâncime).

bazin cu apă sărată

De asemenea, sala bazinelor este dotată cu o macara pivotantă pentru transferul facil în bazin al persoanelor cu deficiențe locomotorii sau care au rămas cu paralizie din cauza unui accident vascular cerebral.

Efortul cardiovascular este mai mic în bazinul cu apă sărată, iar efectele benefice asupra organismului se resimt imediat.

Hidrokinetoterapia în apă sărată este recomandată în tratarea majorităţii afecţiunilor aparatului locomotor (degenerative, posttraumatice, tulburări de statică vertebrală, discopatii vertebrale etc.), dar şi a unor afecţiuni neurologice.

Apa sărată – beneficii pentru sănătate

Întărește sistemul imunitar și ameliorează durerile reumatice 

O baie în apa sărată poate crește cu 5 până la 20% numărul de celule roșii. Acestea au rolul de a proteja organismul de atacul bacteriilor și virusurilor, prevenind astfel bolile infecțioase, dar și virozele. În același timp, nivelul optim de celule roșii previne instalarea anemiei și reglează zahărul din sânge, scăzând astfel riscul de diabet.

Numeroase studii arată că apa sărată și exercițiile fizice ușoare sunt cele mai eficiente metode pentru eliminarea durerilor musculare, reumatice sau osoase. Apa sărată ameliorează febra musculară, durerile de spate și artrita.

Ajută la eliminarea toxinelor și reduce inflamația din corp

Persoanele care au diverse afecțiuni respiratorii, cum ar fi astmul, sunt sfătuite de medici să meargă la mare sau să facă băi în apă sărată pentru a inhala vaporii formați. Aceștia ajută la eliminarea toxinelor și eliberează căile respiratorii. Tusea, răgușeala și respirația scurtată sunt probleme pe care apa sărată le poate rezolva.

apa sărată relaxare
Sursa foto: Pinterest.com

O persoană are nevoie de circa o linguriță și jumătate de sare pe zi pentru a-și menține echilibrul electrolitic. În caz contrar, organismul intră într-un „mod de supraviețuire” și secretă mai mulți hormoni (printre care renina și aldosteronul), care pot deregla circulația sângelui și provoacă astfel apariția inflamațiilor.

Studiile arată că bolile cronice – cum ar fi sindromul metabolic, afecțiunile cardiovasculare, boala Alzheimer – sunt asociate cu un nivel crescut al inflamației în organism, provocat și de consumul redus de sare.

Previne bolile renale și hepatice

Apa sărată accelerează procesul de regenerare celulară, fiind de ajutor în special persoanelor care suferă de afecțiuni ale ficatului, cum este ciroza. De asemenea, ajută la eliminarea fluidelor în exces din abdomen, problemă specifică persoanelor care suferă de ascită.

Apa sărată – beneficii pentru piele

Apa sărată ameliorează acneea

Persoanele care locuiesc în apropierea mărilor sau oceanelor au pielea mai curată, lipsită de coșuri. Acest lucru se datorează tot apei sărate, care curăță și regenerează pielea, ca urmare a proprietăților antiseptice și cicatrizante ale acesteia.

apă sarată acnee
Sursa foto: Pinterest.com

Minerale precum sodiul, magneziul și iodul din apa sărată au efect reparator asupra pielii. Studiile arată că apa sărată îmbunătățește funcția lipidică a pielii, reduce inflamația și îi asigură nivelul optim de hidratare. Astfel, probleme precum cicatricele, coșurile sau urmele lăsate de acnee sunt pur și simplu „șterse cu buretele”.

Ca să rezum, apa sărată are următoarele beneficii asupra pielii:

  • închide porii
  • elimină excesul de sebum
  • echilibrează producția de sebum
  • distuge bacteriile care cauzează acneea
  • diminuează cicatricele
  • ajută la vindecarea rapidă a pielii
  • exfoliază în profunzime
  • elimină celulele moarte
  • menține hidratarea pielii
  • reduce inflamația

Totuși, ai grijă și la alimentație. Acneea poate fi și o consecință a consumului de alimente grase sau foarte dulci. Prin urmare, încearcă să eviți zahărul, glutenul, alimentele procesate și lactatele. În schimb, mănâncă multe legume și verdețuri, avocado, ulei de cocos, ouă și carne slabă.

Apa sărată, tratament pentru psoriazis

Apa sărată de la Marea Moartă este bine-cunoscută pentru efectele ei benefice asupra pielii. Puterile tămăduitoare ale apei sărate sunt datorate nivelului crescut de sodiu, magneziu, potasiu, iod, calciu și brom. Aceste minerale reduc inflamația și pot chiar să amelioreze psoriazisul.

apa sărată psoriazis
Sursa foto: Pinterest.com

Într-un studiu, un grup de voluntari cu piele foarte uscată, atopică, și-au scufundat brațele în apă sărată din Marea Moartă, cu concentrație de sare de doar 5%, timp de 15 minute, în fiecare zi. La finalul perioadei de studiu, care a durat 6 săptămâni, cercetătorii au observat că participanții prezentau o îmbunătățire la nivelul pielii – roșeața, uscăciunea, mâncărimea, cojile și inflamația, simptome specifice psoriazisului, se diminuaseră vizibil.

De asemenea, experții au constatat că pielea își recăpătase aspectul fin, catifelat, ca urmare a regenerării celulare. De altfel, multe branduri de cosmetice utilizează apa sărată ca ingredient în șampoanele destinate eliminării mătreții, cojilor, mâncărimii și iritației scalpului.

Apa sărată, dușmanul ridurilor

Datorită mineralele pe care le conține, apa sărată îmbunătățește circulația sângelui la nivelul feței și asigură pielii necesarul de nutrienți. Astfel, tenul capătă strălucire, este tonifiat și mai elastic, iar ridurile sunt ținute la distanță.

Apa sărată – beneficii pentru starea psihică

Crește nivelul de energie, elimină anxietatea și previne depresia

O baie în apă sărată este indicată și persoanelor care se confruntă cu oboseală, surmenaj, lipsă de energie și epuizare. Mineralele ajută la echilibrarea nivelului hormonal și astfel energia revine la cote maxime. Apa sărată este și o metodă excelentă de recăpătare a încrederii în sine și a concentrării.

apa sărată depresie
Sursa foto: Pinterest.com

Mineralele din apa sărată reduc nivelul cortizolului și al adrenalinei, hormoni ai stresului care pot perturba somnul și starea de bine. O baie în apa sărată te ajută să te relaxezi și să te odihnești mai bine.

Datorită magneziului pe care îl conține, apa sărată are efect calmant, dar și de echilibrare a tensiunii arteriale. Persoanelor stresate, anxioase sau predispuse la depresie le sunt adesea recomandate băile cu apă sarată, tocmai datorită efectelor benefice ale acestora asupra sistemului nervos.