Cum am scăpat de ochelari

Sursa: Google

De mică am purtat ochelari. Şi am fost pusă în tot felul de situaţii – unele amuzante, altele mai puţin – din cauza lor. Am ratat întâlniri, n-am recunoscut oameni pe stradă şi mi s-a spus că sunt încrezută, am avut dureri cumplite de cap pentru că mă încăpăţânam să nu îi port. Nu m-am înţeles prea bine nici cu lentilele, deşi la 20 de ani când am purtat prima pereche am avut impresia că l-am prins pe Dumnzeu de un picior. Puteam să văd viaţa cu alţi ochi. Însă minunea a durat puţin timp.

Purtându-le excesiv şi în medii nerecomandate (la mare, la piscină, în aer condiţionat) am dezvoltat un fel de alergie. Deci, nu prea am mai putut purta lentile. Le foloseam doar pentru 2,3 ore când mergeam la un eveniment important şi voiam să port un machiaj mai sofisticat. Nu are rost să vă mai spun că aveam ochii roşii, mă usturau cumplit şi îmi lăcrimau după purtarea lentilelor. Când am aflat că pot scăpa de miopie cu o operaţie laser am căpătat speranţă. Am făcut analizele şi, da, stratul corneei era îndeajuns de gros încât să permită o astfel de intervenţie. Auzisem de la prieteni, însă, că perioada în care nu poţi lucra la calculator, nu poţi conduce, nu poţi citi poate fi între o săptămână şi chiar două, trei. Însă, m-a liniştit domnul doctor Andrei Filip care mi-a spus că asta se întâmpla la operaţiile de generaţie 1 şi 2, însă eu voi face intervenţia cu Relex SMILE, cel mai nou laser, o operaţie de generaţie 3 cu care, nu numai că nu voi simţi nimic în timpul intervenţiei dar a doua zi voi vedea 80-90%. Ştiu, părea desprins din filmele SF. Însă, da, nu am simţit absolut nimic, nici vorbă de durere. Am avut emoţii ştiind că e nevoie de o precizie micronică. Însă, într-un sfert de oră, am scăpat şi de ele şi de operaţie. Plus că domnul doctor Andrei Filip mi-a explicat pas cu pas ce se întâmplă.

Ce a urmat? La o oră după ce am ieşit din sală, am mers cu Mihai, fiul meu, la psihoterapie, apoi la un consult ORL. Fiind la clinica unde avea loc consultul băieţelului meu, am trecut pe lângă un televizor şi am citit lejer subtitrarea. M-am verificat (din obişnuinţă) să văd dacă am ochelarii la ochi şi, evident că nu îi aveam. Atunci am înţeles că din acel moment am scăpat de ochelari. Mi s-a spus că va fi simplu, însă a fost incredibil de uşor. Mi s-au prescris nişte picături şi mi s-a explicat că 72 de ore nu ar trebui să mă machiez sau să îmi intre apă în ochi. Dacă după operaţie vedeam în ceaţă şi, da, in ziua respectiva nu am putut conduce, a doua zi vedeam aproape 100% şi mi-am reluat toate activităţile.

În 48 de ore ceaţa s-a disipat şi am început să descopăr lumea cu… alţi ochi! Nu mai sunt limitată de rama ochelarilor, nu mi se mai aburesc, nu îi mai caut dimineaţa pe lângă pat. Deşi nu am avut o dioptrie foarte mare ( -1.75), viaţa după operaţie este infinit diferită de ce am trăit înainte.